Fulgy, mărturisiri cutremurătoare, după ce a fost prins de poliție, drogat la volan: „Mi-am dorit să nu mor”

Author: Elena Padure
Actualizat: 31 mai 2021, 14:21
Flugy a făcut făcut declarații în ceea ce privește lupta sa cu consumul de droguri

Fiul Vioricăi și al lui Ioniță din Clejani, Fulgy, a făcut primele declarații după ce a fost prins sub influența drogurilor, la volan.

Fulgy, fiul Vioricăi și al lui Ioniță din Clejani, a făcut primele dezvăluiri cu privire la lupta sa cu substanțele interzise, după ce a fost prins de autorități drogat la volanul bolidului său de lux. Tânărul a postat un video pe Youtube unde a oferit perspectiva lui după cele întâmplate. 

Fulgy: „ori ajungeam la pușcărie, ori la spitalul de nebuni, ori omoram pe cineva”

Fiul Clejanilor,  în vârstă de 23 de ani, și-a exprimat regretul față situația în care a fost implicat și, mai ales pentru faptul că i-a dezamăgit pe cei apropiați. 

La nici o zi după ce a fost prins de Poliție, tânărul a încărcat un video prin care și-a dorit să le dea câteva sfaturi tinerilor care s-ar putea afla într-o situație similară cu a lui.

“Sunt cel mai prost exemplu de copil din țara asta. Mi-am dezamăgit familia, mi-am dezamăgit sora, mi-am dezmăgit prietenii, fanii, că am fani din cauza părinților mei, că-i iubesc prea mult și, automat, mă iubesc și pe mine.

Vreau să spun că sunt cel mai prost exemplu de pe pământul ăsta. Nu sunt primul și ultimul care greșește. Nu vă drogați, că vă consumați fericirea. S-ar putea să trăiți cu impresia că sunteți bine și că faceți bine, dar, credeți-mă că vă spun din proprie experiență.

Mă uit la mine în trecut și mă uit acum, un om normal la cap, realizat, nu se droghează”, a spus Fulgy, conform  CanCan.

Fulgy a vorbit și despre modul în care  abuzul de droguri i-au distrus capacitatea de a gândi limpede.

Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi

Citește și: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei

“Mulțumesc Lui Dumnezeu că încă sunt în viață, mulțumesc lui Dumnezeu că am două mâini și două picioare, mulțumesc Lui Dumnezeu că nu sunt nebun cu capul, că nu am schizofrenie, că părinții mei încă sunt în viață la cât de rău și ce s-a întâmplat fără voia mea, fără voia noastră, la cât de rău e pe pământul ăsta.

Nu sunteți în măsură să vorbiți de un om care consumă substanțe interzise. Am vrut să nu mor. Mi-am dorit să nu mor. Ajunsesem într-un punct când ori ajungeam la pușcărie, ori la spitalul de nebuni, ori omoram pe cineva, pentru că asta judeca creierul meu la cât l-am nenorocit cu droguri”, a afirmat Fulgy, potrivit  romaniatv.net.  

Citeste si: Doliu în familia Clejanilor! Viorica a făcut tristul anunț: "Dumnezeu să te odihnească"

Fulgy, prins drogat la volan, sâmbătă seară

Fiul Clejanilor a fost oprit de autorități sâmbătă seara, în timp ce se afla în trafic. În urma testului efectuat de polițiști a fost confirmat ca fiind pozitiv pentru consum de cannabis.

Consumul de droguri a mai fost o problemă în familia Clejanilor și în trecut. Sora lui Fulgy, Margherita, a provocat un accident și a fost depistată mai apoi cu un cocktail de droguri în sânge, printre care și cocaina.

Citeste si: Motivul pentru care Margherita de la Clejani le-ar fi BATUT pe cele doua agente imobiliare: ”Te distrug, te dau afara, iti distrug viata!”