Traficul în oras a fost paralizat mai bine de doua ore, timp în care autoritatile au curatat zona. Din pacate, proprietarii masinilor avariate s-au ales cu pagube serioase. Daca
Cerul s-a intunecat dintr-o data, iar vantul care sufla cu putere i-a speriat pe cei aflati prin oras.Oamenii s-au adapostit pe unde au putut de stropii grei de ploaie
Un sat din Transilvania pe cale de dispariție va fi resuscitat economic și social în urma derulării unei investiții publice în valoare de 16,7 milioane de lei (3,3 milioane de euro).
Pensionarii din România vor beneficia și în anul 2025 de bilete de tratament balnear, însă doar dacă îndeplinesc anumite condiții.
Influencerița Gizem Ozmen, cunoscută pe TikTok sub numele de Lavinia Ozmen, a murit într-un accident devastator în provincia Manisa, vestul Turciei.
Moment romantic în ediția de azi, 10 februarie, a emisiunii Casa Iubirii. Daniel i-a oferit un trandafir roșu lui Criss, iar gestul a aprins flacăra pasiunii.