Füsun Demirel face parte din generația de aur a cinematografiei turcești și este considerată o figură emblematică datorită numeroaselor roluri jucate magistral în producții de excepție și a reușitelor sale acumulate de-a lungul celor peste patru decenii de carieră strălucită. Unul dintre cele mai recente proiecte din care a făcut parte celebra actrița este serialul Aziz, în care a dat viață personajului Nigar Payidar.
Cine este și câți ani are Füsun Demirel
Füsun Demirel s-a născut în anul 1958, în Ankara, într-o familie înstărită, care i-a oferit o educație de seama și sprijin necondiționat pentru a-și îndeplini mare vis de a deveni o actriță celebră. După încheierea liceului, Fusun s-a înscris la Facultatea de Limba italiană din cadrul Academiei de Arte Dramatice din Roma, pe care a absolvit-o în anul 1976 și Facultatea de Teatru din cadrul aceleași academii, pe care a încheiat-o în 1980.
În anul 1985 a debutat și pe platourile de filmare, în filmul Züğürt Ağa, care i-a deschis calea spre carieră strălucită din prezent.
Ambițioasă actrița a jucat un multe seriale și filme de succes, care i-au adus faima și multe reușite pe plan profesional.Füsun Demirel, care joacă rolul Nigar Payidar în noul serial Aziz, apariție de senzație în mediul online
Publicul din România a cunoscut-o de curând, pe Füsun Demirel în serialul Aziz, în care a jucat impecabil rolul Nigar Payidar, care de asemenea i-a adus un plus de notorietate și încă un succes notabil în carieră.
Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii
Citește și: Anunț pentru șoferii seniori! Care e vârsta maximă până la care femeile pot conduce o mașină
Când nu se află pe platourile de filmare, renumită actrița Füsun Demirel este activă și în mediul online, unde publică imagini și clipuri de senzație atât din cadrul activităților sale, cât și arhiva personală. Aceasta nu s-a sfiit să posteze chiar și imagini de la debutul ei în domeniul actoriei, în urmă cu circa patru decenii.