Gabriel Oprea a fost achitat în dosarul morții polițistului Bogdan Gigină. Familia fostului om al legii este revoltată, dar decizia poate fi atacată

Author: Andreea Buinoschi

Bogdan Gigină făcea parte din coloana oficială care îi deschidea, la acea vreme, drumul spre casă fostului ministru de Interne

Sursa: mapn.ro

Gabriel Oprea a fost achitat în dosarul morții polițistului Bogdan Gigină, dar sentința nu este una definitivă. Tragedia a avut loc în urmă cu șapte ani, iar procesul a primit mai multe amânări.

Gabriel Oprea a fost achitat în dosarul polițistului Bogdan Gigină, dar decizia nu este una definitivă. Tribunalul București a decis ieri, 6 martie, ca fostul ministru să fie achitat și de plata daunelor către familia polițistului care și-a pierdut viața.

Gabriel Oprea a fost achitat în dosarul polițistului Bogdan Gigină

Bogdan Gigină făcea parte din coloana oficială care îi deschidea, la acea vreme, drumul spre casă fostului ministru de Interne. Acesta avea doar 28 de ani când și-a pierdut viața și era antemergător, pe motocicletă.

„Soluția pe scurt: În baza art.(...) din Codul de procedură penală achită pe inculpatul Oprea Gabriel pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă", este menționat în sentința Tribunalului București.

Societatea care făcea lucrări în zona Petre Mazilu, acolo unde a avut loc incidentul, a fost sancționată cu: 220 de zile-amendă, o zi amendă constând în suma de 1.500

de lei, „inculpata urmând a plăti statului o amendă penală în cuantum de 330.000 lei, pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă".

Citește și: De ce a fost numit Selly „spaima miniștrilor Educației”. Motivul pentru care Monica Anisie, fostul ministru al Educației, s-a retras din dezbaterea programată cu YouTuber-ul: „În locul domniei sale, nu aș fi intrat nici eu în acea dezbatere”

Mai mult decât atât, firma responsabilă cu efectuarea lucrărilor va trebui să plătească soției fostului polițist daune în valoare de 250.000 de euro, iar, părinților acestuia, va trebui să le plătească daune de 100.000 de euro.

Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii

Citește și: Veste excelentă pentru femeile din țara noastră! Cine poate ieși mai rapid la pensie

Bogdan Gigină făcea parte din coloana oficială care îi deschidea, la acea vreme, drumul spre casă fostului ministru de Interne
[Sursa: agerpres]

Gabriel Oprea putea sta ani buni în inchisoare

Gabriel Oprea putea sta șapte ani în spatele gratiilor pentru fapta comisă, dar a scăpat, cel puțin pentru moment.

Direcția Națională Anticorupție a arătat că Bogdan Gigină și-a alocat, prin intermediul unui ordin de ministru, în mod ilegal, dreptul de avea o coloană oficială ori de câte ori își dorește.

Fostul polițist Bogdan Gigină a murit în seara de 20 octombrie 2015, în ciuda faptului că, potrivit procurorilor, nu avea dreptul legal la un antemergător. Acesta „a suferit o hemoragie cranio-cerebrală, consecinţă a unui traumatism cranio-cerebral şi facial cu fractură craniană, leziuni care au cauzat decesul”, a anunțat DNA.

Citește și: Cine este ofițerul MAI care și-a pus capăt zilelor cu arma din dotare în mașină, în plină stradă

Mai mult decât atât, deși Gabriel Oprea se îndrepta spre casă, acesta a dorit coloană oficială și chiar ar fi cerut ca cei care deschideau drumul să meargă mai repede. Cu toate acestea, condițiile meteorologice nu permiteau condusul cu viteză.

„La momentul producerii accidentului, victima Gigină Bogdan-Cosmin făcea parte dintr-un dispozitiv de însoţire a ministrului Oprea Gabriel, care preceda în trafic autoturismul în care se afla ministrul. La momentul producerii accidentului, ministrul Oprea Gabriel se deplasa către locuinţa sa”, a mai precizat DNA.