Gabriel Oprea, despre vina pe care o poartă în cazul morții polițistului Bogdan Gigină! Fostul ministru dezvăluie totul la „40 de întrebări cu Denise Rifai”

Author: Diana Ghita

Gabriel Oprea

Sursa: Captură KANAL D

Politicianul Gabriel Oprea a fost atât ministru al Apărării Naționale, cât și ministrul Afacerilor Interne, în repetate rânduri.

Gabriel Oprea a fost invitat în cadrul emisiunii „40 de întrebări cu Denise Rifai”, difuzată la Kanal D, în fiecare duminică, de la ora 23:00. Printre alte întrebări palpitante, fostul ministru a fost întrebat dacă simte vreo urmă de vinovăție vizavi de moartea polițistului care făcea parte din coloana sa oficială.

Ce a declarat Gabriel Oprea la „40 de întrebări”

Polițistul Bogdan Gigină a decedat pe 20 octombrie 2015, când se afla în coloana oficială care îl însoțea pe Gabriel Oprea, după ce a căzut cu motocicleta într-o groapă de pe Bulevardul Știrbei Vodă din București. 

În acest sens, politicianul a primit întrebarea roșie, cu numărul 18: „Sunteți vinovat moral pentru moartea polițistului Bogdan Gigină?”.

Inițial, Gabriel Oprea a ezitat să dea un răspuns concert la această întrebare, ocolind subiectul principal:

„Vă spuneam că de la 10 ani am cunoscut ce înseamnă tragedia. Tatăl meu a murit la datorie, știu ce înseamnă tragedii. Ca ministru al Apărării în două rânduri, ministru de Interne în trei rânduri și alte funcții, am ajutat sistemul de securitate națională, am ajutat văduvele, copiii lor”.

Ministrul Afacerilor Interne nu ar fi avut dreptul legal să beneficieze de coloană oficială, însă invitatul a spus că:

„Ministrul de Interne dă aviz pentru orice coloană oficială, mai puțin a președintelui și a primului ministru. Ministrul de Interne are, prin dispoziție, sau a avut un dispozitiv de însoțire constând, cu sau fără, dintr-o mașină de poliție, cu sau fără, o motocicletă ca să poată să-și îndeplinească sarcinile și misiunile. N-am beneficiat de nimic în plus”.

Citește și: Durere in partea dreapta a corpului – cauze si remedii

Citește și: Copilăria și ascensiunea militară a lui Gabriel Oprea: O biografie unică în lumea politică românească

Gabriel oprea nu se simte vinovat pentru moartea lui Bogdan Gigină

Ministrul a fost acuzat pentru lipsa totală de empatie, întrucât nu i-a permis șoferului mașinii în care se afla să oprească pentru a-i acorda primul ajutor polițistului accidentat.

„De acest dispozitiv de însoțire se ocupă Direcția rutieră a municipiului București.”, a fost motivul pentru care Gabriel Oprea a decis să-și continue drumul.

Astfel, acesta s-a declarat nevinovat pentru tragedia care s-a întâmplat cu polițistul din coloana oficială, în urma căreia și-a pierdut viața:

„Nu sunt vinovat nici în justiție și nu sunt vinovat moral fiindcă nu eu mă ocupam de problemele de securitate ale acelui dispozitiv.

Sunt un om care întotdeauna a respectat legea. A fost un atac mediatic”.

Citește și: Cancerul, cea mai dură lovitură pentru Mihai Leu. Celebrul sportiv a vorbit despre perioada în care a fost diagnosticat cu cea mai grea boală

 


În ediția de sâmbătă, 6 iulie, a emisiunii „Casa iubirii”, Sebastian a fost atât de supărat încât a ignorat-o total pe fosta lui iubită, Roberta, în ciuda gesturilor ei de apropiere.