Cel de-al treilea sezon al emisiunii Casa iubirii aduce în continuare în atenția nerespectărilor noi momente spectaculoase, concurenți din ce în ce mai dornici să își întâlnească jumătatea și dispuși să lupte pentru a-și construi o relație serioasă, dar și multe răsturnări uluitoare de situație și tensiuni aprige. După ce în ediția precedentă, Alexandra s-a apropiat și mai mult de Patrick, Gagea a suferit cumplit, deoarece încă mai speră într-o împăcare.
Gagea își va ieși din minți: „Te-am denigrat și faci de astea cu mine?”
În ediția de joi, 27 iunie 2024, în Casa iubirii va exista din nou o atmosferă apăsătoare și tensionată, deoarece Gagea își va ieși din minți în clipă în care va constata că Alexandra și-a îndreptat atenția către Patrick și are de gând să îl dea uitării pe el.
La un moment dat, Gagea își va stăpâni cu greu tristețea și lacrimile și toată lumea va fi cu ochii ațintiți spre el. Fetele îl vor întreba cum se simte și de ce plânge, însă tânărul va încerca să nu se arate doborât de gelozie și de supărare.
Gagea: Nu pot să vorbesc acum! Chiar nu pot!
Virginia: Dar ce simți? De ce îți vine să plângi?
Gagea: Nu vreau să vorbesc!
Virginia: Hai vorbește cu noi!
Robi: Eu sunt convins sută la sută că tu în Casa iubirii ai venit pentru Patrick, nu pentru Gagea!
Alexandra: Nu este așa!
Citește și: Greutate si inaltime copii in functie de varsta
Gagea: Nu mai pot!
Gagea va izbucni în lacrimi! Apropierile tandre dintre Alexandra și Patrick îl vor tulbura teribil
După multe frământări și regrete, Gagea va izbucni în lacrimi și va părăsi platoul. Tânărul se va retrage în grădina pentru a se calmă, acolo unde va veni și Alexandra, pentru a-l consola. Însă concurentul se va arată extrem de deranjat de atitudinea fostei lui iubite și nu va ezita să îi transmită reproșurile sale.
Alexandra: Hai, vino la mine!
Gagea: Nu înțeleg, de ce ai venit acum la mine?
Alexandra: Dar nu pot să te văd așa!
Gagea: Nu poți să mă vezi așa, dar de ce faci așa ceva?
Alexandra: Dar ce fac?
Gagea: N-am înțeles? Gata, te-am denigrat și faci de astea cu mine? Sebastian a făcut-o pe Roberta că i se văd toate alea în Gala și nu a renunțat la el și tu ce faci? Nu mi se pare normal!