Gagea, mesaj neașteptat pentru Iasmina, după ce i-a furat un sărut! Cum a reacționat concurenta de la „Casa iubirii” după ce a citit biletul lui: „M-a înmuiat”

Autor: Diana Ghita

Ediția de astăzi a emisiunii „Casa iubirii” a fost marcată de un moment de împăcare între Gagea și Iasmina, după ce concurentul a încercat să facă o glumă care a depășit limitele acceptabile.

În episodul anterior din „Casa iubirii”, Gagea a sărutat-o pe Iasmina împotriva voinței sale, provocând un val de indignare. În încercarea de a-și repara greșeala, concurentul i-a lăsat tinerei un bilețel prin care și-a recunoscut vina și și-a cerut iertare în mod public.

Ce mesaj i-a transmis Gagea Iasminei, după ce a sărutat-o

Gagea a ales să-și motiveze gestul printr-o notă autoironică, care a evidențiat cât de neinspirat a fost momentul: „Astăzi vreau să-i mulțumesc creierului meu care, evident, a fost în concediu când am luat decizia

aia genială de a săruta-o pe Iasmina fără consimțământ. Felicitări mie! Am reușit să dovedesc că poți să fii într-un show de dating, dar să nu înțelegi absolut nimic despre dating.

Am crezut că sunt amuzant, dar se pare că singurul lucru mai forțat decât sărutul meu e încercarea mea de a mă apăra. Aș vrea să-i transmit Iasminei că dacă m-am comportat ca un băiat de grădiniță e doar pentru că, mental, am rămas blocat la: ”fetele se trag de cozi dacă îți plac””.

Citește și: Iasmina vrea să plece acasă după ce Gagea a sărutat-o cu forța. Ce decizie neașteptată a luat Andreea Mantea: „Cu părere de rău…”

Deși tonul bilețelului a fost în mare parte glumeț, Gagea a încheiat mesajul cu o notă de sinceritate: „Acum, lăsând glumele la o parte, vreau să-mi cer sincer iertare. Ce am făcut a fost greșit, iar acum realizez cât de deplasat a fost acel moment.

Am crezut că e amuzant, dar nu e nimic amuzant în a face pe cineva să se simtă inconfortabil, mai ales într-un context în care trebuia să fiu respectuos”.

Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii

Citește și: VIDEO Gabriela Badea, deranjată de o afirmație pe care Adriana Bahmuțeanu ar fi făcut-o după înmormântarea lui Silviu Prigoană. „Înțeleg supărarea, am înțeles-o ca mamă. Eu mi-am făcut meseria.”

Urmăriți totul în materialul video de mai jos:

Cum a reacționat Iasmina după ce a citit biletul de la Gagea

Inițial, Iasmina s-a arătat hotărâtă să îl confrunte pe Gagea, însă gestul de asumare al acestuia a reușit să-i domolească furia: „Eu, sinceră să fiu, venisem foarte pornită pe tine. Ce nu am reușit să fac ieri intenționam să fac astăzi.

(...) Sinceră să fiu, m-a înmuiat puțin gestul tău. Sunt supărată în continuare, bineînțeles, dar asta e, trecem peste”.

Citește și: Ei sunt ultimii doi finaliști din „Casa Iubirii”! Andreea Mantea a anunțat cine sunt cei doi concurenți care au câștigat biletul în marea finală

Cu toate acestea, Iasmina a lăsat de înțeles că, deși scuzele au fost apreciate, rămâne precaută în privința comportamentului lui Gagea pe viitor.

La rândul lui, în fața tuturor, concurentul a recunoscut că gestul său a fost unul complet lipsit de tact și respect: „Asta a fost cea mai proastă glumă din viața mea și n-o s-o mai fac niciodată!”.

Momentul a fost apreciat de ceilalți concurenți, care au văzut în atitudinea lui Gagea un pas important spre maturitate și asumare și l-au aplaudat pentru mesajul pe care i l-a adresat Iasminei.