Gagea se simte în al nouălea cer după împăcarea cu Alexandra! Concurenta, însă, pare deranjată de fiecare gest de-al lui: „Taci! Mă enervezi”

Author: Diana Ghita

Gagea pare să fie tot mai binedispus, după ce Alexandra a decis să-i mai acorde o șansă și să se împace cu el, în detrimentul lui Patrick.

În prima parte a ediției de joi, din „Casa iubirii”, Gagea a venit să o viziteze pe Alexandra, în casa fetelor, unde nu-și putea stăpâni entuziasmul, în momentul în care și-a revăzut iubita. Însă aceasta din urmă nu a părut la fel de fericită.

Citește și: Alexandra încă se gândește la Patrick, după împăcarea cu Gagea! Cine a dat-o de gol și cum s-a apărat concurenta în fața celorlalți

Entuziasmul lui Gagea pare să o deranjeze pe Alexandra

Alexandra nu s-a bucurat prea tare de prezența lui Gagea în casa fetelor, ba din contră, a început să fie foarte morocănoasă din momentul în care iubitul ei a intrat în încăpere: „Tu strici situația, nu eu”.

Deși Gagea era foarte binedispus și făcea întruna glume cu ea și cu celelalte fete, Alexandra a fost foarte nervoasă și părea că fiecare glumiță nevinovată a tânărului o deranja: „Taci! Mă enervezi”.

Însă, cu toate acestea, iubitul ei nu s-a lăsat demoralizat și a fost de părere că reacția brunetei este una normală: „Nu poate să fie totul roz, trebuie să fie și de astea în cuplu”.

Ulterior, cei doi s-au retras pe canapea, unde Gagea a continuat cu glumele. Colegele Alexandrei au văzut că comportamentul lui o deranja din ce în ce mai tare, așa că Virginia a luat taurul de coarne și i-a spus concurentului: „Ia și tu lecții de la Patrick, că în felul ăsta n-o s-o aproprii de tine”.

Concurentul s-a arătat puțin deranjat, mai ales când a văzut că iubita lui a aprobat-o pe colega ei, dar s-a conformat rapid: „Ok, el e mai bun pe partea asta.(...) Bine, gata, nu mai glumesc”.

Alexandra nu pare să aibă același entuziasm ca Gagea
[Sursa: Captură KANAL D]

Citește și: Reacția lui Patrick după ce a văzut că Alexandra îl refuză: „Peste noapte te-ai schimbat”. Cu ce explicații vine tânăra

Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi

Citește și: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei

Schimbările din comportamentul lui Gagea îl induc în eroare pe Patrick

Între timp, Patrick a purtat o discuție între patru ochi cu Bogdan, în grădina din casa băieților, despre comportamentul suspect al lui Gagea, a cărui stare s-a schimbat radical peste noapte.

Patrick: Ce părere ai de Gagea, că a venit cu zâmbetul pe buze? De ce crezi că a venit cu zâmbetul pe buze?”.

Bogdan: Probabil, cum a zis și Julia, e posibil să-și inducă starea pe starea actuală, pentru că știm prea bine, cu toții, prin ce a trecut”.

Patrick: Astăzi mi se pare că e detașat total, în noaptea asta lungă nu știu ce a combinat, dar a combinat bine”.

Bogdan: Cred că așa vrea să pară. Nici eu nu știu ce e în capul lui, pentru că e foarte greu de înțeles”.

Urmăriți totul în materialul video de mai jos: