Gala „Casa Iubirii” stârnește noi conflicte între Radu și Robert: „Te-am făcut nesimțit”. Intențiile Cristinei sunt puse sub semnul întrebării

Autor: Andreea Buinoschi
Actualizat: 30 iul 2023, 14:47

Radu și Robert nu par că vor putea, vreodată, să se înțeleagă, deoarece un nou conflict ia naștere între ei. În gala de mâine, 30 iulie, cei doi își aduc acuze reciproc, iar Cristina începe, din nou, să plângă din cauza acestuia.

Conflictele dintre Radu și Robert sunt departe de a se încheia, mai ales că, de data aceasta, și Cristina a fost prinsă la mijloc. Radu a fost extrem de deranjat de momentul în care acesta a făcut-o pe Cristina să plângă și i-a spus că este nesimțit, lucru pe care Robert l-a punctat în gală.

Radu și Robert încep un nou conflict

Radu și Robert au îngropat securea războiului doar pentru o perioadă, căci, în gala de mâine, 30 iulie, spiritele se încing. Radu susține, din nou, că Robert, în ciuda vârstei sale, nu este o persoană asumată, lucru negat de acesta, care susține, al rândul lui, că nu maturitatea lui este problema, ci infantilitatea rivalului său.

„Dacă ești bărbat, și ai o vârstă, și mentalitatea este conform vârstei tale, spune-ne în față, frate, ce te deranjează...

nu se poate”,
spune Radu. „Păi este (n.r. mentalitate), dar eu nu pot vorbi cu tine, pentru că ești infantil”, reacționează Robert.

Robert susține că Radu minte, deoarece, deși a spus că nu l-a jignit, l-a făcut nesimțit, moment în care acesta intervine și spune că, din moment ce a făcut-o să plângă pe Cristina, nu putea spune altceva.

Citește și: Larisa și George în pragul despărțirii! Cei doi concurenți s-au întâlnit în camera roșie pentru a discuta despre neînțelegerile apărute între ei! Iată ce decizie au luat în privința relației lor „Nu-mi place comportamentul asta”

Radu: „Robert, te-am făcut nesimțit în momentul în care a început fata să plângă, da”

Robert: „Cică nu m-a jignit deloc.

Te-a mințit. A zis că nu m-a mai jignit demult. M-a jignit acum. Se contrazice”.

Bianca: „Mie nu prea îmi pasă”.

Citește și: Gingii inflamate la bebelusi: cauze si solutii privind tratamentul

Citește și: Bogdan și Gagea, discuție în grădina casei. Motivul pentru care Gagea nu a putut merge spre o altă fată. „Adevărul o să iasă la suprafață!”

Robert ar vrea să îl elimine din competiție pe Radu

Întrebat pe cine i-ar plăcea să elimine din „Casa Iubirii” dintre Radu și Cristina, Robert îl alege pe colegul său, moment în care acesta izbucnește în râs.

Andreea Mantea: „Robert, dacă ai avea o putere, pe cine ei elimina? Pe Radu sau pe Cristina?”

Robert: „Logic că pe Radu.

N-am nimic cu Cristina”

Andreea Mantea: „Nimic, nimic? Păi și de ce o faci să plângă?”

Citește și: Mihaela a izbucnit în lacrimi din nou! Concurenta a mărturisit că i-a fost teamă să vină la filmări! „Simt că suntem pe marginea prăpastiei” Iată cum a reacționat Robert și ce s-a întâmplat cu relația lor

Cristina nu mai suportă să audă discuția și izbucnește: „Gata, gata, Robert!”. Concurenta cedează și începe să plângă, iar Radu merge la ea, pentru a consola: „Lasă-l! Gata”.

Andreea Mantea: „Hai să lămurim! E foarte simplu. Cristina, te joci cu Radu?

Cristina: „Eu nu am încredere în nimeni de aici, în nimeni de aici să spun ceea ce am eu de gând să fac”.

Momentul votului final a venit și, întrebat dacă va vota în casa fetelor sau în casa băieților, Radu răspunde hotărât: „În casa băieților. Măcar ca o lecție”.

Aflați ce se va întâmpla cu cei trei concurenți, dar și cine va pleca acasă, într-o nouă ediție incendiară „Casa Iubirii”, mâine, 30 iulie, de la ora 16:00 și de la ora 19:00, doar la Kanal D!