Artista Georgiana Lobonț este una dintre cele mai apreciate cântărețe de la noi din țară, însă acum se gândește doar la venirea pe lume a celui de-al treilea copil. Cântăreața este deja mama a doi copii, însă recunoaște că în trecut a avut anumite greșeli în ceea ce privește creșterea lor.
Georgiana Lobonț nu vrea să repete greșelile din trecut
Artista a recunoscut în cadrul unei emisiuni că cel de-al doilea copil, Edi, a fost alăptat la sân, iar cu acesta a simțit o legătură mult mai puternică, în timp fetița nu a
„Cu Edi s-a format o astfel de conexiune prin intermediul sânului, deci a fost cea mai frumoasă senzație pe care am putut-o trăi. Cu Irinuca nu au putut face asta, din păcate, pentru că atunci ne-a luat valul cu succesul și dacă renunțam la a mai merge la emisiuni, evenimente, riscam să pierdem tot, toată investiția, toți banii pe care i-am băgat” ,
Spre bucuria fanilor, artista nu va lua o pauză de la evenimente și va cânta în continuare. Georgiana Lobonț a declarat că al fel a procedat și în primele sarcini și nu a existat vreo problemă în acest sens.
Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi
Copiii Georgianei Lobonț sunt fermecați de muzica mamei loc, iar acest lucru speră că se va întâmpla și cu ce-al de-al treilea copil.
Georgiana Lobonț și soțul său au devenit nașii unui băiețel
”Mergem să-l botezăm, de astăzi devine creștin și o să aibă îngerașul lui păzitor”, a spus artista în drumul spre biserică. Cei mici au fost extrem de încântați de finuțul lor, ba chiar au ajutat-o pe artistă să-l îmbrace.
Petrecerea a avut loc într-o locație de vis, iar atmosfera a fost întreținută de Adi de la Vâlcea.
„Nu știu dacă e bine că fac chestia asta, dar nu-mi vine să cred. Ce arată aici? Două liniuțe! V-am spus că o să fiți primii care aflați atunci când o să rămân însărcinată. Deci tremură toată carnea pe mine, nu-mi vine să cred că sunt gravidă! Vai de capul meu, deci o să mai avem un copil! Trei! Nu îmi vine să cred”, a spus ea în videoclipul postat pe Instagram.