Ferdi Sancar, talentatul actor care dă viață personajului șoferului de microbuz Sefer, din serialul ”Poveste din Anatolia”, difuzat de luni pana vineri, de la 20:00, la Kanal D, se remarca nu doar prin interpretarea sa remarcabilă, ci și prin gestul de o nobilă generozitate pe care l-a făcut recent, la o Gala de strângere de fonduri.
Gestul emoționant făcut de unul dintre actorii serialului “Poveste din Anatolia”
Într-o seară de poveste, cei prezenți la Gala Fundației “Turkey One Heart” au fost martorii unui gest impresionant făcute de Ferdi Sancar pentru victimele cutremurului care a șocat o lume întreagă. Îndrăgitul actor din serialul Poveste din Anatolia a decis să își doneze unicul său bun de valoare- mașina sa din 1998- pentru a face o donație substanțială în sprijinul copiilor afectați de dezastrele naturale.
Într-un gest cu adevărat altruist, Ferdi a mărturisit că mașina respectivă reprezenta singurul sau lucru de valoare, dar că nu ar fi putut să rămână indiferent, privind la copiii jucându-se printre ruinele clădirilor distruse.
" Am simțit că nu pot să stau deoparte și să nu fac ceva pentru a ajuta acei copii nevinovați și familiile lor care au fost grav afectate de cutremur.
Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii
Gestul său a stârnit un val de recunoștință și apreciere din partea comunității, iar un om de afaceri, simțind puterea exemplului lui Ferdi, a achiziționat mașina pentru o sumă considerabilă- 500.000 de lire turcești. Cu toate acestea, gestul surprinzător al omului de afaceri nu s-a oprit aici. Acesta a insistat ca mașina să rămână în posesia lui Ferdi Sancar, evidențiind astfel admirația și respectul față de gestul nobil al actorului.