Gestul făcut de George Burcea, după ce Andreea Bălan a ajuns la spital! Actorul și-a lăsat mască toți fanii

Author: Diana Tilă

Andreea Bălan a ajuns de urgență la spital, în urmă cu câteva zile, iar medicii au decis să o opereze. În același timp, fostul ei soț, George Burcea, a postat pe rețelele de socializare cu totul și cu totul altceva, decât s-ar fi așteptat toată lumea.

Andreea Bălan a ajuns pe mâinile medicilor, după ce s-a plâns de dureri înfiorătoare în zona abdomenului. Solista a avut un abces abdominal, pe care medicii l-au operat laparoscopic. În timp ce Andreea se află la spital, George Burcea anunța pe rețelele de socializare că s-a vindecat de COVID-19 și a ieșit din izolare. 

George Burcea, nepăsător la problemele Andreei Bălan

Din nefericire, însă, fostul ei partener nu a dat semne că i-ar fi păsat de suferința mamei fetițelor sale. George Burcea s-a pozat fericit alături de noua lui iubită, Viviana Sposub. Cei doi s-au plimbat prin parc și s-au filmat în timp ce pregăteau cozonaci.

"Andreea Bălan nu a vorbit cu George Burcea deloc în ultima perioadă. Nici măcar când s-a aflat de problemele ei de sănătate, el nu s-a oferit să o ajute într-un fel sau altul, să se ocupe de chestiunile urgente… E adevărat, a acționat ca în perioada în care Andreea era pe patul de spital, la un pas de moarte."

, au precizat surse apropiate Andreei Bălan.

George Burcea și-a uimit fanii cu o imagine controversată, postată pe contul său de Instagram, în timp ce mama copilelor sale era internată în spital. Actorul a împărtășit cu fanii o poză în care George Burcea a devenit de nerecunoscut.

Mai mult de atât, Burcea pare desprins dintr-un film postapocaliptic, cu o costumație de culoare neagră și un machiaj spectaculos, care îl aseamănă cu un robot sau zombie.

Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii

Citește și: Cine poate beneficia de ajutoarele de încălzire 2024-2025. Care este termenul limită pentru depunerea cererilor de încălzire

George Burcea a devenit de nerecunoscut în timp ce Andreea Bălan e în spital

Prima reacție a lui George Burcea, când a aflat că Andreea Bălan a ajuns de urgență la spital

Actorul a mărturisit că ultima dată a vorbit cu Andreea Bălan cu câteva zile înainte ca artista să fie internată la Sanador.

"Eu de când am ieșit din carantină încerc să dau de Andreea, doar că absolut nimeni nu-mi răspunde la telefon. Am sunat-o și pe mama ei, am sunat și bona, m-am plimbat prin fața porții, am sunat chiar de acolo. Problema e că nimeni nu mi-a răspuns, i-am scris și Andreei Antonescu, tuturor. Nimeni nu a vrut să-mi zică nimic. Eu am insistat pentru a-mi vedea fetele. Ultima dată când am vorbit mi-a zis să îmi fac testul covid după ce ies din carantină, fără test nu mă primește și cam atât. Apoi nu mi-a mai răspuns, am aflat din presă, la rândul meu, ce s-a întâmplat, nu știam nici că a fost operată, nici că se simțea rău. În continuare încerc să dau de cineva care să îmi comunice și mie situația. Sper ca Andreea să fie bine și să nu aibă o problemă foarte gravă de sănătate", a declarat George Burcea.

Andreea Bălan a mai fost operată în același spital

În luna martie 2019, artista a fost salvată de la moarte, în urma operației de cezariană, după ce a suferit un stop cardio-respirator. Din fericire, medicii au reușit să o resusciteze la scurt timp.

"Am suferit foarte mult după nașterea Clarei! Acea perioadă a fost foarte dificilă pentru mine. Nu se compară suferința provocată de sănătate cu cea a unei despărțiri. Sănătatea este cea mai importantă! Mi-am dat seama că eram foarte mult angrenată în proiectele mele și nu m-am bucurat de viață. Aveam nevoie de această lecție. Încerc să fiu cât mai sinceră, să-mi arăt sufletul.",  a spus Andreea Bălan