Geta Sterp a ajuns la spital: „E umflat, mă doare”. Ce a pățit sora lui Culiță Sterp

Author: Diana Ghita

De ce a ajuns Getuța la spital

Sursa: Instagram Geta Sterp; Unsplash

Getuța, sora manelistului Culiță Sterp, a avut parte, recent, de o întâmplare neplăcută, accidentându-se în timp ce avea grijă de oile familiei.

Geta Sterp, fiica cea mică a familiei Sterp, este foarte apropiată de urmăritorii ei din mediul online, motiv pentru care împărtășește cu ei diverse întâmplări, fie ele pozitive sau negative. Așa a făcut și de această dată, după ce a suferit un accident la ferma de oi a familiei.

Ce a pățit sora lui Culiță Sterp

Getuța este foarte implicată în activitățile gospodărești, fiind mâna dreaptă a mamei Geta.

Astfel, printre altele, aceasta se ocupă de stâna de oi a familiei, în timp ce mama ei vinde produsele obținute de la aceste animale.

Însă, recent, fata a avut parte de un mic accident. Intrând în saivanul oilor, aceasta a călcat într-un cui, care a străpuns încălțămintea și i-a intrat direct în talpă. 

După acest eveniment, Geta le-a povestit fanilor ce i s-a întâmplat, cerându-le, totodată, sfatul, căci nu știa dacă e cazul să meargă la spital.

„Aseară eram la saivan la oi, la grajd, cum se zice, și am intrat cu piciorul într-un cui. Era o scândură pe sub fân, o scândură mică cu un cui.(...) Vai, și dacă vă arăt piciorul cum arată... Voiam să vă întreb, voi ce mă îndemnați? Să mă duc la spital? Sebi zicea să mă duc, să-mi fac un vaccin antitetanos pentru că cred că cuiul a fost și ruginit și mi s-a umflat piciorul destul de tare”,  a

spus Getuța Sterp, într-un videoclip postat la story pe Instagram.

Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii

Citește și: Geta Sterp a izbucnit în lacrimi: ”Sunt supărată” Ce spune Getuța despre înfrângerea lui Iancu Sterp în gala RXF

Geta Sterp a ajuns la spital

De asemenea, fata le-a și arătat internauților piciorul afectat, care era vizibil umflat și vânăt. În imagini se putea observa că aceasta nu putea nici măcar să calce pe el.

Ulterior, Geta a primit un val de mesaje, în care cu toții i-au spus să meargă la spital neapărat, pentru ca problema să nu se agraveze și să nu ajungă, ulterior, la complicații.

Citește și: Ileana Sterp, dezvăluiri dureroase din sânul familiei: „Tata nu ne-a spus niciodată te iubesc” Sora lui Culiță mai are o speranță acum, de sărbători

Convingându-se că situația nu este una de trecut cu vederea, sora lui Culiță a decis să meargă la spital, pentru a primi îngrijirile necesare, iar mai apoi, aceasta a revenit cu vești noi despre starea ei de sănătate. Totodată, Getuța a ținut să le mulțumească fanilor pentru sfaturi.

„Dragilor, mulțumesc din suflet pentru toate mesajele pe care mi le-ați trimis, referitoare la piciorul meu. Am fost la spital, mi-am făcut vaccinul și, într-adevăr, piciorul e umflat, mă doare, dar eu sunt pozitivă și sper că o să treacă repede, sunt un pic șchioapă, dar nu mă

las. Am mult de lucru și trebuie să fiu prezentă la datorie în fiecare zi. Mulțumesc din suflet! Sunteți minunați!”,  a transmis fiica cea mică a familiei Sterp, pe Instagram.