Ghidul MIPE: Persoanele cu venituri mici vor primi, în două tranșe, un ajutor de 1.400 de lei

Author: Cristina Mocanu

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a publicat luni un ghid al situațiilor speciale în care se pot găsi anumiți beneficiari ai ajutorului pentru energie.

Sursa: https://pixabay.com/

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a publicat luni un ghid al situațiilor speciale în care pot fi găsiți anumiți beneficiari ai ajutorului pentru energie.

Persoanele cu venituri mici vor primi 1.400 de lei pentru plata facturilor la energie.

MIPE a publicat ghidul de ajutor pentru facturile la energie

În acest an persoanele cu venituri mici urmează să primească 1.400 de lei pentru plata facturilor la energie, în două tranșe. Distribuția cardurilor prin care va fi oferit ajutorul a început deja, iar începând cu data de 20 februarie, primii bani primiți vor putea fi utilizați pentru plata facturilor. Astfel că, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) a publicat luni, 6 februarie, un ghid care vine în ajutorul persoanelor cu situații speciale.

Citește și: Vouchere Sociale 2023: Banii pentru prima tranșă intră mai repede pe card

Ce conține ghidul MIPE

Acest ghid conține o seri de situații speciale legate de cardul de energie și rezolvări pentru acestea.

Care sunt documentele necesare pentru plata facturilor

Documentele obligatorii necesare pentru efectuarea de plăți prin mandat poștal sunt:

 

- cardul de energie valabil la data la care se efectuează plata prin servicii de mandat poștal, în original;

- actul de identitate al beneficiarului de sprijin, în original;

- documentul/ documentele justificativ/ justificative prin care face dovada datoriei curente şi/ sau restante față de furnizorul de energie şi/ sau, după caz, față de asociația de proprietari/ locatari.

 

Certificatul de validare a datoriei trebuie prezentat în original, dar facturile la energie pot fi prezentate în original sau pe telefon, în format electronic.

Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12

Citește și: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei

Se poate face o împuternicire scrisă de mână

Împuternicirea va fi acceptată acceptată doar în situațiile în care beneficiarul nu are capacitate de exercițiu sau atunci când, din cauza bolii sau altei situații de dificultate, acesta nu se poate deplasa la oficiul poștal. Astfel, este acceptată în cazul copiilor înscriși pe cardul de energie, persoanelor încadrate în grad de handicap înscrise pe cardul de energie sau celor vârstnice imobilizate la pat sau fără sprijin.

Persoanele cu venituri mici vor primi 1.400 de lei pentru plata facturilor la energie.
[Sursa: https://pixabay.com/]

Factura este emisă pe un nume diferit, dar locul de consum este același

Plata prin servicii de mandat poștal se poate face pe baza documentelor obișnuite, deoarece locul de consum înscris pe card este același cu locul de consum înscris pe factura de energie.

Locul de consum este diferit de adresa de pe cardul de energie

Din păcate în astfel de cazuri, nu se poate efectua plata, nefiind îndeplinite condițiile legale.

Totuși, dacă beneficiarul dorește să efectueze plata la adresa menționată pe factură, trebuie să își clarifice situația locativă, prin stabilirea reședinței la adresa pe care o dorește, și ulterior se va face verificarea condițiilor de eligibilitate la noul loc de consum, iar în funcție de rezultatele verificărilor, se va emite card pentru noul loc de consum, dar plățile pot fi realizate începând cu a doua tranșă (din septembrie).

Factura este emisă pentru locul de consum unde locuiește proprietarul, dar unde nu are stabilită reședința

Beneficiarul trebuie mai întâi să își rezolve situația locativă prin stabilirea reședinței conform situației reale, după care vor fi realizate verificările privind îndeplinirea condițiilor de eligibilitate la noul loc de consum și, în funcție de rezultatele verificărilor, se va emite card pentru noul loc de consum, dar plățile vor putea fi făcute doar din septembrie (când vine a doua tranșă).

În cazul în care primiți două carduri sunteți rugat să vă adresați de urgență Poștei Române.

O persoană este exclusă din lista de beneficiari pe motiv că se depășește plafonul de venit legal la locul de consum

În acest caz, dacă beneficiarul nu are colocatari, deși aceștia figurează scriptic la locul de domiciliu/ reședință al beneficiarului și, din diferite motive, nu este posibilă încetarea valabilității mențiunii acestora de stabilire a reședinței/ domiciliului, atunci beneficiarul se va adresa primăriei de care aparține pentru a se întocmi o anchetă socială din care să reiasă câți colocatari locuiesc la acea adresă în realitate.

Dacă beneficiarul nu se poate deplasa din motive medicale, poate împuternici o altă persoană să solicite efectuarea anchetei sociale, printr-o declarație scrisă de mână. 

Cum poate fi plătită factura cu ajutorul poștașului

Persoanele care nu se pot deplasa, trebuie să sune la Poșta Română (0319966) și să solicite prezența poștașului la locul de consum în vederea plății facturilor. 

Obligațiile poștașilor la efectuarea unei plăți prin servicii de mandat poștal

 

- să verifice valabilitatea cardului de energie prin citirea codului de bare înscris pe cardul de energie;

- să verifice identitatea beneficiarului de sprijin prin confruntarea datelor de identificare înscrise pe card cu datele de identificare din cartea/ buletinul de identitate. Dacă sunt mai mulți beneficiari înscriși pe card, este suficientă verificarea unuia singur dintre aceștia, respectiv a beneficiarului care efectuează plata prin servicii de mandat poștal;

Citește și: A început distribuirea cardurilor de energie. Până la finalul lunii, toate cardurile vor fi distribuite

- să verifice corelarea informațiilor din cardul de energie cu factura emisă de furnizorul de energie;

- să completeze dovada serviciilor de mandat poștal și să o înmâneze beneficiarului de sprijin;

- să predea pentru operare la oficiul poștal sau după caz să opereze plata prin servicii de mandat poștal, respectiv să transfere banii în termen de trei zile la furnizorul de energie/ asociația de proprietari/ locatari;

- să se asigure de păstrarea și arhivarea electronică a documentelor justificative în baza cărora s-au efectuat plățile prin servicii de mandat poștal: facturi, chitanțe, ordine de plată, avize de însoțire a mărfii etc.

 

Sursă: avocatnet.ro