Prietenia și conexiune dintre Constantin Enceanu și Petrică Mîțu Stoian era ușor de observat atât pe scenă, în momentele în care interpretau melodii populare împreună, dar și atunci când reveneau la viața lor privată.
Glumele lui Petrică Mîțu Stoian au consolidat prietenia dintre regretatul artist și Constantin Enceanu
Constantin Enceanu și Petrică Mîțu Stoian s-au cunoscut în anul 1994, atunci când regretatul Petrică Mîțu Stoian a venit alături de Maria Loga și Costel Măgureanu la prima lansare a lui Constantin Enceanu, lansarea casetei „ Naiba de mândruliță”. Atunci a fost și prima oară când Constantin Enceanu l-a auzit pe Petrică Mîțu Stoian cântând, admirându-l încă de la prima lor întâlnire pentru glasul său.
Din anul 1994, cei doi au început să se vadă tot mai des în cadrul evenimentelor de muzică populară, ținând cont că în zona Olteniei, pe vremea respectivă, Constantin Enceanu și Costel Măgureanu făceau atmosferă bună la majoritatea evenimentelor. Momentul în care prietenia dintre Constantin Enceanu și Petrică Mîțu Stoian a început să se lege a fost atunci când regretatul artist s-a alăturat ansamblului Maria Tănase din Craiova.
De atunci, Constantin Enceanu și Petrică Mîțu Stoian au început să fie nedespărțiți, adesea Enceanu lăudând relația frumoasă pe care cei doi au construit-o pe baza pasiunii pentru folclorul românesc. „Petrică era cel mai apropiat prieten al meu. Eu cu sora mea nu am fost la fel de apropiat cum am fost cu Petre. Făceam Crăciunurile, Revelioanele împreună. Dacă nu ne vedeam de Crăciun, ne vedeam a doua zi, în familie”, a declarat Constantin Enceanu pentru fanatik.ro .
Citește și: Gingii inflamate la bebelusi: cauze si solutii privind tratamentul
Constantin Enceanu a recunoscut că la baza acestei prietenii invidiate și admirate de mii de oameni a stat simțul umorului pe care îl avea Petrică Mîțu Stoian, dar din această prietenie nu au lipsit nici discuțiile pe baza subiectelor pe care le aveau în comun, pe care le comentau timp de ore întregi fără să se plictisească.
Citește și: Cele mai frumoase melodii populare cântate de Constantin Enceanu
Care a fost ultimul cadou pe care Constantin Enceanu i l-a făcut lui Petrică Mîțu Stoian
La data de 6 noiembrie 2021, Petrică Mîțu Stoian s-a stins din viață, la vârsta de 61 de ani, la Spitalul de Urgență Reșița, loc în care se afla internat de câteva zile, starea lui de sănătate fiind din ce în ce mai gravă. Motivul din spatele decesului regretatului artist a lăsat mari semne de întrebare printre fanii artistului, ținând cont că înainte să ajungă la Spitalul de Urgență Reșița, acesta a mers la o clinică privată din județul Caraș-Severin pentru a se interese de un tratament post-COVID.
La doar o zi după ce Petrică Mîțu Stoian a mers la clinica privată din județul Caraș-Severin, acesta a ajuns la spitalul din Oravița, unde acuza stări de rău, urmând ca acesta să își piardă viața câteva ore mai târziu, după ce a fost transportat la Spitalul de Urgență Reșița.
Constantin Enceanu își amintește cu bucurie în suflet fiecare petrecere în cinstea acestuia, dar și cum zilele lui de naștere erau întotdeauna organizate în timpul săptămânii, deoarece în zilele de sâmbătă și duminică aveau evenimente. Interpretul de muzică populară își amintește că ultimul cadou oferit regretatului artist a fost o geacă de piele și ultima mâncare pe care Petrică Mîțu Stoian a preparat-o pentru prietenii lui a fost supă de pasăre de curte, cu tăieței făcuți de el și friptură la cuptor cu tot felul de mirodenii.