După ce a produs tragicul accident, șoferul drogat a fugit de la locul faptei, însă, ulterior, a fost prins în Vama Veche de către polițiști.
Unde s-a produs gravul accident
Cumplitul accident a avut loc în dimineața aceasta, mai exact sâmbătă, 19 august, în jurul orei 05:00.
Conform SAJ Constanța, evenimentul rutier a fost alertat în jurul orei 05:20, prin intermediul numărului unic de urgență 112, fiind solicitată intervenția cadrelor medicale pentru un accident care a implicat un autovehicul și un grup de 8 persoane.
La scurt timp după apel, la fața locului s-au deplasat două echipaje SMURD și alte trei echipaje B2 SAJ.
Două persoane din grup, o fată, în vârstă de 20 de ani și un băiat, de 21 de ani, au murit pe loc. Aceștia au fost diagnosticați, de către paramedici, cu politraumatism și leziuni care nu erau compatibile cu viața, potrivit Serviciului de Ambulanţă Judeţean Constanţa.
Alți trei tineri, o fată și doi băieți de 20 de ani, au fost transportați la Spitalul din Mangalia cu multiple traumatisme.
Însă alți trei băieți, de vârstă apropiată cu victimele, care nu prezentau leziuni, au refuzat să fie transportați la spital.Citește și: Gingii inflamate la bebelusi: cauze si solutii privind tratamentul
Șoferul se afla sub influența substanțelor interzise
Șoferul autoturismului implicat în accident era un tânăr de 19 ani, care a fugit de la locul faptei. Însă, mai apoi, șoferul a fost prins în Vama Veche.
"La data de 19 august a.c., în jurul orei 05.25, polițiști din cadrul Serviciului Rutier au fost sesizați cu privire la faptul că pe D.N. 39, în apropierea localității Vama Veche, a avut loc un accident rutier.
Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că un tânăr, de 19 ani, ar fi condus un autoturism pe D.N. 39 și ar fi intrat într-un grup de pietoni, care se deplasa pe partea carosabilă. În urma accidentului rutier, au decedat la fața locului o tânără, de 20 de ani și un tânăr, de 21 de ani. De asemenea, au mai fost răniți doi tineri, de 19 ani, respectiv 20 de ani și o tânără, de 20 de ani.
Ulterior producerii accidentului, conducătorul auto a părăsit locul accidentului, fiind depistat de polițiști, la scurt timp, în stațiunea Vama Veche. Bărbatul a fost testat cu aparatul drugtest, rezultatul fiind pozitiv pentru cocaină, amfetamină și metamfetamină. De asemenea, conducătorul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ", a transmis autoritățile din Constanța.
Poliția a deschis un dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunilor de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și părăsirea locului accidentului.
Citește și: Criminalul din Mamaia a fost prins. Acesta face mărturisiri tulburătoare despre fapta lui