Premierul grec Kyriakos Mitsotakis a declarat că cel mai bun scenariu este ca ţara sa să redeschidă turismul începând cu 1 iulie. La fel intenţionează şi Bulgaria, care vrea să sprijine turismul intern printr-o schemă de acordare de vouchere.
Mitsotakis a declarat într-un interviu acordat CNN că speră ca Grecia să poată redeschidă turismul începând cu 1 iulie, chiar dacă data exactă depinde şi de companiile aeriene şi de implementarea unor protocoale stricte în domeniul sănătăţii privind zborurile străine, un anunţ similar fiind făcut şi de Bulgaria care a anunţat că speră să redeschidă locaţiile de vacanţă de
Într-un interviu acordat luni CNN, premierul Kyriakos Mitsotakis a menţionat că reuşita în ceea ce priveşte ţinerea sub control a pandemiei de COVID -19 în Grecia şi această recunoaştere la nivel internaţional reprezintă un sentiment împărtăşit de populaţie şi a subliniat că grecii'' nu s-au simţit atât mândri de mult timp''.
În Bulgaria, ţinând cont de consecinţele economice ale pandemiei de coronavirus, guvernul intenţionează să sprijine printr-o schemă de acordare de vouchere turismul intern în cursul verii, au convenit marţi politicieni bulgari,
' 'Banii bulgarilor ar trebui cheltuiţi pentru susţinerea turismului acasă şi nu în străinătate", a spus Krasimir Karakachanov, care conduce partidul naţionalist IMRO, partener în coaliţia de guvernare. Schema este în prezent elaborată în detaliu.
Bulgaria speră să redeschidă locaţiile de vacanţă începând cu 1 iulie. Partidele de guvernare au convenit că mesele din restaurantele în aer liber ar trebui să fie aşezate la o distanţă de 1,5 metri.
Bulgaria este cea mai săracă ţară din Uniunea Europeană şi turismul reprezintă cel puţin 12% din PIB. În domeniu lucrează 11% dintre toţi lucrătorii.
Bulgaria a raportat 1.689 de cazuri de coronavirus şi 78 de decese, la o populaţie de aproape şapte milioane.
Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii
Grecia a raportat 2.642 de cazuri de coronavirus şi 146 de decese.
Citeste si: Unde mergem in concedii in acest an! Anuntul lui Raed Arafat