Greva in Valea Jiului. Minerii protesteaza, nemultumiti de salarii si conditiile de munca

Autor: Redactia KANAL D
Actualizat: 24 feb 2017, 07:41

Minerii din minele Paroseni si Lonea din valea Jiului au refuzat sa intre in subteran, iar alti 41 care au lucrat in schimbul de noapte nu vor sa iasa din subteran.

Ortacii sunt nemultumiti de salarii si de conditiile de lucru.

Tiberiu Cozma, liderul de sindicat de la Mina Lonea, reclama faptul ca ministrul Economiei nu a respectat un protocal semnat in data de 17 ianuarie 2012. Acesta a mai adaugat ca sindicatele din minerit si conducerea Companiei Nationale a Huilei (CNH) cauta solutii pentru rezolvarea acestor probleme. Liderul de sindicat este de parere ca "solutiile nu se afla in Valea Jiului, la CNH, ci la Ministerul Economiei".


Negocierile dintre sindicalisti si CNH vor continua in cursul zilei de atazi.

Minerii au cerut un pret mai mare pe gigacalorie, angajari de forta de munca tanara, imbunatatirea conditiilor de munca si reasezarea grilei de salarizare in functie de actualele reglementari.

Ministerul Economiei a incheiat pe 17 ianuarie un protocol cu sindicatele minerilor privind acordarea ultimei transe din salariile compensatorii ale celor 900 de angajati disponibilizati in 2011, precum si cresterea pretului de vanzare a huilei catre producatorii de electricitate.

 

Taguri: