Greva profesorilor 2023. Cadrele didactice se pregătesc să iasă în stradă, iar protestele ar urma să înceapă chiar de astăzi, 24 mai. Greva din Educație continuă și astăzi, 24 mai.
Greva profesorilor 2023. Cadrele didactice se pregătesc să iasă în stradă
Astăzi, miercuri, 24 mai, greva profesorilor continuă, afirmă Marius Nistor, președintele Federației „Spiru Haret”, relatează Libertatea. Marți, 23 mai, au avut loc mai multe discuții la sediul Guvernului, dar fără ca profesorii să primească răspunsul așteptat.
Cadrele didactice din mai multe orașe din România se pregătesc să iasă în stradă. Președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ a precizat că, mâine, în București, sunt așteptați aproximativ 15.000 de manifestanți.
Astăzi, 24 mai, conform președintelui Sindicatelor, Simion Hăncescu, ar urma proteste în: Buzău, Vaslui, Neamț și Iași. În ceea ce privește protesul din București, demersurile au început, iar greva profesorilor din țară ar putea dura chiar și „până la finalul anului școlar”.
Citește și: Ce salariu are un profesor în România? Veniturile obținute lunar de angajații din învățământ
Simion Hăncescu a mai precizat că propunerea a fost ca salariile profesorilor să fie majorate cu rata inflației, propunere care a fost refuzată de către Nicolae Ciucă.
Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii
„Noi am cerut limpede, vrem un act normativ, o ordonanță, prin care să se acorde o mărire care să acopere inflația, având în vedere prăbușirea puterii de cumpărare. Dar ei au respins propunerea. Au spus că România nu își permite acum, că nu are bani. Premierul Ciucă a spus acest lucru, că în momentul de față se depășește deficitul și că nu se poate”, a precizat acesta.
Discuțiile despre cerințele profesorilor
În contexul în care un profesor debutant, care ajunge la catedră pentru prima dată, primește mai puțin de 2.400 de lei, dascălii nu vor să renunțe la cerințele pe care le au. Mai mult decât atât, în timpul discuțiilor avute până acum, Marcel Ciolacu ar fi răspuns că posibilul viitor premier a cerut încetarea grevei, „pentru că este treaba cu rotativa” și s-ar putea amâna.
„Nu se poate ca, în anul 2023, un profesor debutant să câștige 2.500 de lei, în condițiile în care un necalificat câștigă de la 4.000 de lei în sus. Aceasta nu e o țară normală”, a precizat liderul Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), Simion Hăncescu.
Tot astăzi, 24 mai, reprezentanții Guvernului sunt așteptați la sediul Federației Sindicatelor Libere din Învățământ, pentru o ședintă a liderilor sindicali.
Citește și: „Va fi umilit”. Dan Negru, reacție dură pe internet: „Necăjit, hărțuit de administrație”
„Nu a fost o negociere, a fost o întâlnire informală, faţă de ce se ştia nu am avansat, atâta că Guvernul a promis că va face nişte calcule. Nu ştim nimic concret deocamdată ce se va întâmpla. I-am invitat mâine la o şedinţă pe care o avem cu liderii din ţară, poate mâine vin cu o surpriză, dar astăzi nu avem nimic concret pentru a spune oamenilor, motiv pentru care greva continuă”, a mai precizat Simion Hăncescu.