Un incendiu violent a început, în urmă cu doar câteva ore, la groapa de gunoi din Băicoi. Mesajul Ro-Alert a fost transmis imediat, deoarece degajările de fum erau extrem de puternice și puteau pune viața oamenilor în pericol.
Groapa de gunoi se află în județul Prahova, iar pompierii au fost nevoiți să intervină foarte repede, pentru ca focul să fie stins. Din nefericire, flăcările s-au extins cu rapiditate pe o suprafață foarte mare.
Flăcările au cuprins aproximativ 1,5 hectare și a fost nevoie de intervenția a cinci autospeciale de stingere cu apă și cu spumă, relatează romaniatv.net.
Cum flăcările erau foarte puternice, a fost nevoie de suplimentarea forțelor, motiv pentru care, la fața locului, au intervenit și o ambulanță SMURD și o autoscară, relatează Observatorul Prahovean. Din fericire, după aproximativ două ore, focul a fost stins.
Groapa de gunoi în afara orașului București, una dintre cele mai arzătoare dorințe
Bucureștiul este unul dintre cele mai poluate orașe din Europa, iar tonele de deșeuri din oraș contribuie foarte mult la agravarea situației.
Din acest motiv, s-a propus ca o groapă de gunoi să fie făcută în afara orașului.Citește și: Gingii inflamate la bebelusi: cauze si solutii privind tratamentul
Anul trecut, primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, susținea că s-a decis, în urma unor discuții, asupra înființării unei asociații care să rezolve problema.
„Am convenit să înființăm cât mai repede Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Gestionarea Integrată a Deșeurilor București. În cadrul asociaței ne propunem demararea de urgență a proiectelor de înființare a unui nou depozit ecologic pentru deșeuri nepericuloase ce va deservi Bucureștiului, precum și a unor stații de tratare a deșeurilor.
În acest moment Capitala nu prea mai are unde să arunce gunoiul pentru că principala groapă de gunoi a fost închisă.
Chiar dacă acest lucru este interzis de regulamentul de salubrizare unii operatori aleg să fie mai presus de lege. Noi facem eforturi zilnice să evităm ca orașul nostru să devină un focar de infecție și facem un apel către toate companiile de salubrizare, sortare și tratare a deșeurilor să nu șantajeze în nici un fel autoritățile publice. Este un moment critic pe care îl vom putea depăși împreună”, a transmis Clotilde la acea vreme, conform digi24.ro.