Rezumat „Inima Rebelă” 25 octombrie 2024: Guven încearcă să-l salveze pe Yaman, după ce acesta a fugit cu Ruzgar de poliție. Vezi ce se întâmplă în această seară în „Inima Rebelă”, începând cu ora 20:00 și online live pe Kanal D România

Autor: Cristina Mocanu
Actualizat: 25 oct 2024, 10:06

Vezi ce se întâmplă în această seară în „Inima Rebelă”

Sursa: sursă Kanal D

Episodul 12 al serialului „Inima Rebelă” este difuzat la Kanal D, începând cu ora 20:00. Îl poți urmări și online, live pe kanald.ro.

Serialul turcesc „Inima Rebelă” va fi difuzat de miercuri până vineri, pe Kanal D, de la ora 20:00. Iată ce se întâmplă în episodul de azi:

Ce se întâmplă în episodul de azi în „Inima Rebelă”?

Când Alaz și Yaman merg la casa de vacanță pentru a-l căuta pe Ruzgar, o găsesc pe Ruya. Șocată, fata le povestește că l-a ucis pe Rüzgar, încercând să se apere de el, iar băieții sunt dispuși să facă orice pentru a o ajuta.

Știind că Rüzgar se află în acea casă, tatăl său Adil merge să-și găsească fiul și întâlnește o priveliște la care nu se aștepta. Îngrijorat pentru fiul său, Adil îl raportează pe Soysalani.

Fiindcă Yaman este dispărut și semnalul telefonului său indică că a fost la casa de vacanță, el e principalul suspect. Astfel, Yaman o ia pe Ruya și se ascund la adăpostul prietenilor lui de pe stradă.

Guven îi vede plecând în grabă și bănuiește că au intrat într-un necaz mare.

Neslihan și Güven merg împreună după Yaman și Ruya. Pe când se pregătesc cu durere să îi predea pe tineri, se întâmplă altceva. Serhan, care urmărește fiecare pas al lui Guven, a aflat că el caută informații despre data nașterii lui Yaman și că a cerut un test de paternitate la o clinică.

El pune la cale un plan perfid și îi trimite lui Adil locația lui Yaman.

Citește și: Primele imagini cu bebelușul actriței Neslihan Atagül și Kadir Doğulu. Protagonista serialului „Fiica ambasadorului” și-a emoționat fanii cu postarea sa

Când Adil și oamenii lui apar, Yaman pleacă cu ei fără să spună nimănui, pentru că nu vede nicio șansă de scăpare și nu vrea să îi pună în pericol pe mama și prietenii lui.

Güven îl ia ostatic pe tatăl lui Rüzgar și încearcă să-l salveze pe Yaman.

Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii

Citește și: VIDEO Câți invitați vor veni la nunta lui Iancu Sterp. Mama Geta spune cum se va desfășura evenimentul special din viața fiului. „Să se audă că e nuntă aici, în sat, că se însoară Iancu cel frumos.”

Mai jos poți urmări promo pentru episodul 12 al serialului „Inima Rebelă”:

Urmărește Video Online subtitrat serialul „Inima Rebelă” pe Kanal D

„Inimă Rebelă”, noul serial turcesc difuzat de Kanal D România începând cu 2 octombrie 2024, promite să devină un favorit al telespectatorilor români.

Serialul, cunoscut în Turcia sub numele „Yabani”, va fi difuzat de miercuri până vineri, de la ora 20:00, atât la televizor, cât și online live, pe Kanal D România.

Povestea urmărește viața lui Yaman, un tânăr care a fost răpit în copilărie și crescut pe stradă de o bandă criminală. După ani de suferință, Yaman evadează și încearcă să își refacă viața alături de trei prieteni devotați, formând o familie neconvențională.

Citește și: Detalii neștiute din viața actriței Dolunay Soysert, Neslihan, din “Inima rebelă”

Povestea ia o turnură dramatică atunci când Yaman o întâlnește pe Rüya, o tânără dintr-o familie bogată, complet străină de greutățile vieții pe stradă. Interpretată de Simay Barlas, Rüya devine un personaj central în viața lui Yaman, schimbându-i complet destinul. În mod neașteptat, Yaman descoperă că iubitul Rüyei, Alaz, este, de fapt, fratele său biologic, de care a fost despărțit în copilărie. Această revelație declanșează un conflict puternic între cele două lumi ale lui Yaman: familia de pe stradă, pe care și-a construit-o singur, și familia biologică, de care a fost smuls.

Distribuția serialului este una impresionantă, avându-l în rolul principal pe Halit Özgür Sarı, cunoscut pentru interpretările sale din seriale precum „Totul pentru familia mea” și „Destăinuiri”. Alături de el, Simay Barlas, îndrăgită din „Furtună pe Bosfor”, aduce la viață personajul Rüya. Rolul lui Alaz, fratele biologic al lui Yaman și rivalul său în dragoste, este interpretat de un alt actor apreciat.

„Inimă Rebelă” aduce în prim-plan teme puternice precum căutarea identității, lupta pentru supraviețuire și puterea legăturilor de familie. Cu un scenariu captivant, personaje complexe și o regie de excepție, serialul promite să fie o producție de succes care va ține publicul cu sufletul la gură seară de seară.

Serialul este disponibil și în mediul online, astfel că episoadele pot fi urmărite de pe telefonul mobil, laptop sau tabletă, accesând https://www.kanald.ro/live.html.