Legea prevede şi modalităţile de contestare a măsurilor de izolare şi carantină. De la intrarea în vigoare a deciziei CCR privind neconstituţionalitatea carantineri decisă prin ordin de ministrul, 550 de persoane au fost externate.
Raed Arafat a relatat cazul unui pacient care a cerut externarea, deşi necesita oxigenare. Actul normativ prevede măsura carantinei pentru persoanele care vin din zonele cu risc ridicat de epidemie sau cele care declară că nu îşi pot asigura singure condiţiile de separare fizică la domiciliu.
Ce prevede proiectul de lege
” E un proiect de lege care poate fi aplicat şi în alte situaţii de risc epidemiologic.
El a explicat că este vorba despre epidemie declarată prin ordin al minsitrului Sănătăţii sau urgenţă de sănătate publică de importantă internaţională declarată de directorul OMS sau pandemie declarată de directorul OMS sau eveniment neobişnuit constat de Comitetul pentru Situaţii de Urgenţă sau de instituţiile din subordine.
”La toate acestea poate fi luată măsura carantinei. Prin excepţie, în cazul în care un medic constată transmiterea comunitară, mai ales dacă vine cineva care vine cu o boală neidentificată, atunci acesta poate decide izolarea în unitatea respectivă şi informează Direcţia de Sănătate Publică Judeţean sau Direcţia
Citeste si: S-a decis! Care sunt regulile pentru redeschiderea restaurantelor
Citeste si: Anunț despre al doilea val de coronavirus. Un expert german a dezvăluit ce va favoriza răspândirea virusului
Proiectul urmeaza sa mearga in Parlament
La rândul său, ministrul Sănătăţii Nelu Tătaru a precizat că proiectul va merge în regim de urgenţă în Parlament.
” Sper ca sănătatea poporului român să nu lase loc de interpretări politice”, a subliniat el.
Răspunzând unei întrebări, secretarul de stat Raed Arafat s-a referit la carantinarea bagajelor, spunând că e obligatoriu să fie luată în considerare.
Citește și: Hemoglobina: Ce este si ce se ascunde o valoare scazuta a acesteia?
” Aici vorbim de probleme mai multe, nu numai COVID şi poate şi alte epidemii care să ne oblige să carantinăm bagajele. Amenzile, aici e corelat cu Codul penal şi rămân valabile luarea unor măsuri care sunt corelate cu Codul penal”, a declarat Arafat.
Miistrul Sănătăţii a precizat că proiectul se referă la situaţii de risc epidemiologic şi biologic, Arafat explicând că, în cazul riscului biologic, poate fi vorba de un accident în laborator, de o situaţie legată de transportul materialelor biologice.
În ceea ce priveşte imaginile de la mare cu sute de persoane fără măşti, fără distanţare socială, ministrul Sănătăţii a precizat că astfel de imagini există de vreo 4 săptămâni.
” Am făcut şi facem în continuare apel la tot ce înseamnă distanţare fizică”, a declarat Tătaru.
” Noi am prevăzut posibilitatea în lege să luăm măsuri imediate, inclusiv în situaţii de urgenţă. Mai e un aspect despre lege. Ea prevede şi modalităţile de contestaţie. Orice măsură luată prin ordin al ministrului Sănătăţii, a Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă pot fi contestate în instanţă fără nicio problemă”, a adăugat şi secretarul de stat Raed Arafat.
Întrebat cîţi pacienţi s-au externat după decizia CCR, Tătaru a precizat că ” de ieri până azi sunt cu 550 mai puţini pacienţi în spitale”, iar dacă au solicitat acea externare, au solicitat-o pe propria răspundere şi acceptând condiţiile.
Arafat a relatat despre cazul unui pacient care a necesitat oxigenare, ventilaţie şi a refuzat internarea la spital, a plecat acasă fiind simptomatic, pe declaraţie pe proprie răspundere, ceea ce e un risc major asupra sănătăţii sale, în primul rând.
”Colegii i-au explicat că s-ar putea să ajungă înapoi cu ambulanţa. Acestea au fost probleme cu care s-au întâlnit unii colegi”, a adăugat el.