Miercuri, 11 ianuarie, Guvernul a aprobat înființarea platformei “Observatorul copilului” .
Statul va înființa platforma “Observatorul copilului”
Guvernul a aprobat miercuri, 11 ianuarie, un proiect de lege privind activitatea de prevenire a separării copilului de familie, proiect promovat de Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse și asumat de România în PNRR.
Citește și: Alocații 2023: Copiii cu cetățenie română vor beneficia de venituri majorate
Conform unui comunicat al Guvernului: „proiectul reprezintă o premieră în materie de reglementare legislativă în acest domeniu și are ca scop principal crearea mecanismelor de sprijinire a familiilor care provin din comunități vulnerabile sau care trec prin situații sociale, financiare sau medicale dificile să-și poată crește și îngriji copiii acasă, să-i poată trimite la școală și să le asigure cele necesare traiului zilnic și unei dezvoltări normale, evitând astfel momentul în care acești copii ar trebui preluați de stat, în sistemul de protecție specială”.
Astfel că, pentru a reduce numărul copiilor care intră în sistemul de protecție specială a statului, precum și pentru a sprijini familiile vulnerabile în vederea evitării separării acestora de copii, din cauza sărăciei, a șomajului sau a dizabilității copilului, Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității Sociale (MFTES) a pus pe hârtie vara trecută intenția de a crea un cadru normativ care să pună bazele unei platforme („Observatorul copilului”) prin intermediul căreia vor fi înregistrați și monitorizați copiii aflați în risc de separare de familie.
Proiectul va institui o nouă obligație pentru autoritățile administrației publice, respectiv de a sprijini familia aflată într-o stare de vulnerabilitate.
Ce prevede noua lege
Potrivit notei de fundamentare care însoțește proiectul de lege, din cauza lipsei fondurilor pentru activitatea de prevenire a separării copilului de familia sa, a lipsei de personal la nivelul primăriilor și a lipsei interesului autorităților pentru acest tip de situații, în urma sesizării Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului la nivel județean, preluarea copiilor aflați în situație de risc în sistemul de protecție socială rămâne cea mai simplă modalitate
Astfel, urmează să fie clarificate și detaliate situațiile care pot duce la separarea copilului de familia sa, cum ar fi:
- situația economică și condițiile de viață precare existente - sărăcie extremă, venituri reduse, fără beneficii de asistență socială, există un singur părinte susținător sau ambii părinți sunt fără ocupație/în șomaj, nu au suficient spațiu de locuit raportat la numărul de persoane sau ocupă fără drept anumite spații de locuit;
- situația socială și mediul social necorespunzător - familie monoparentală, familie în care există o mamă/gravidă minoră, părinții sunt plecați la muncă în străinătate, există membri cu dizabilități, cel puțin un membru nu are acte de stare civilă, în respectiva familie există/au existat unul sau mai mulți copii separați de familie, au existat copii părăsiți în spitale sau unii membri au fost condamnați la închisoare;
Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii
- starea de sănătate a familiei - există unul sau mai mulți membri neînscriși pe lista unui medic de familie, copiii nu sunt vaccinați conform schemei obligatorii, copiii au fost spitalizați în mai multe rânduri, există membrii cu boli cronice și transmisibile;
- nivelul de educație scăzut al familiei - unul sau ambii părinți sunt analfabeți, copiii nu frecventează o formă de învățământ obligatorie, există copiii în familie cu cerințe educaționale speciale;
- mediul violent existent în familie.
Evaluarea situației de risc a unui copil va fi realizată de către serviciul public de asistență socială de la domiciliul copilului și vor fi verificate următoarele trei aspecte:
- acoperirea nevoilor esențiale/ de bază, fizice, afective, intelectuale și sociale pentru dezvoltarea copilului, menținerea stării de sănătate și asigurarea securității sale fizice, a moralității și autonomiei specifice vârstei sale;
-calitatea relațiilor copilului cu părinții și capacitatea acestora de a se mobiliza în interesul copilului;
- impactul contextului familial și al mediului social asupra situației și dezvoltării copilului.
Observatorul național al Copilului ar urma să fie gestionat de către Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție.
De asemenea, urmează să apară programe destinate activității de prevenire a separării copilului de familie, prin care familiile vor putea primi ajutoare financiare de urgență, va fi finanțată abilitarea/reabilitarea copilului cu dizabilități, vor fi asigurate servicii de intervenție psihologică și psihoterapeutică pentru copii, vor fi organizate cursuri de dezvoltare a abilităților parentale pentru familiile care au în îngrijire copii expuși riscului de separare de familie.
Sursă: avocatnet.ro