Guvernul României oferă pachete cu alimente de 24 de kilograme. Când le vor primi oamenii

Author: Andreea Buinoschi
Actualizat: 27 oct 2022, 11:14

Guvernul României oferă pachete cu alimente de 24 de kilograme. Când le vor primi oamenii

Sursa: Istock

Guvernul României continuă să vină în ajutorul oamenilor și oferă pachete cu alimente care cântăresc 24 de kilograme și care vor ajunge în posesia locuitorilor înainte de Crăciun, pentru a avea ce să pună pe masa de sărbători.

Guvernul României oferă pachete de alimente care cântăresc 24 de kilograme oamenilor cu venituri mici, iar acestea urmează să ajungă în posesia persoanelor eligibile începând cu data de 1 noiembrie.

Guvernul României oferă pachete de alimente

Marcel Boloș, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, a anunțat că aceste pachete de alimente fac parte dintr-un program implementat încă de acum cinci ani, din 2017. Acestea vor ajunge în posesia persoanelor care au venituri mai mici decât venitul minim garantat, fiind vorba de beneficiarii legii în ceea ce privește ajutorul social.

„Avem peste 1,8 milioane de astfel de pachete pe care noi le distribuim o dată la şase luni și, desigur, odată cu finalizarea programului care va avea loc în luna ianuarie închidem un program ce a avut ca adresabilitate această categorie de beneficiari.

Citeste si: Scumpiri record la alcool. Din anul 2023, prețurile pentru băuturile alcoolice vor fi mai mari și cu 15%

Am încercat ca distribuirea lor să aibă loc în lunile noiembrie și decembrie, pentru ca înainte de sărbători să poată să beneficieze de aceste pachete de produse alimentare”, a spus Marcel Boloș, la Antena 3.

Guvernul României oferă pachete cu alimente de 24 de kilograme. Când le vor primi oamenii
[Sursa: Istock]

Voucherele sociale de 250 de lei se doresc a fi oferite în continuare pensionarilor

Guvernul ia în calcul posibilitatea ca pensionarii cu venituri mici să primească voucherele sociale în continuare, deoarece rata inflației a trecut de 15% și, până la finalul anului, se anunță noi scumpiri.

Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii

Citește și: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei

De asemenea, a doua variantă care se mai ia în calcul este ca pensionarii care au venituri mai mici de 1.600 de lei să primească, doar o dată pe an, un ajutor financiar, pentru a ajunge la suma de 2.200 de lei.

Dacă măsurile vor fi adoptate, banii vor veni 50% de la bugetul de stat și cealaltă jumătate va veni din fondurile europene.

Mai mult decât atât, Comisia Europeană s-a autosesizat în urma deciziei Guvernului de a acorda voucherele sociale și, începând cu anul 2023, este posibil să fie considerate ca făcând parte din categoria persoanelor care se confruntă cu sărăcia extremă doar pensionarii care au venituri mai mici de 1.000 de lei, potrivit romaniatv.net.

Citeste si: Se dau 1.000 de lei de la stat pentru acești români. Cine sunt beneficiarii

În urmă cu doar câteva săptămâni, Marcel Boloș a anunțat blocarea a peste 60.000 de carduri sociale, deoarece oamenii au încercat să cumpere băuturi alcoolice și țigări cu ajutorul lor, deși fusese specificat faptul că se pot cumpăra doar alimente sau mese calde.

Lista beneficiarilor este, de asemenea, verificată cu cei de la ANAF, iar, în prezent, pensionarii care au venituri mai mari de 1.500 de lei sunt ștersi de pe lista persoanelor eligibile.