Guvernul va plafona prețul lemnelor de foc! Măsura vizează peste 3 milioane de gospodării 

Author: Diana Tilă
Actualizat: 05 iul 2023, 02:55

Nicolae Ciucă a anunțat că Guvernul României va plafona prețul lemnelor de foc.

Miercuri, 5 octombrie, Nicolae Ciucă a anunțat că Guvernul va plafona prețul la lemnul de foc la 400 de lei pe metrul cub. Noul plafon este sub prețul de 500 de lei pe metrul cub prevăzut în proiectul de Ordonanță de urgență aflat pe agenda executivului. 

Citeste si: Vestea momentului despre pensiile din România! Anunțul făcut de ministrul Finanțelor

Guvernul va plafona prețul lemnelor de foc! Măsura vizează peste 3 milioane de gospodării 

„Azi Guvernul va adopta decizia de plafonare a prețurilor la lemnele de foc. Este o decizie așteptată de peste 3 milioane de gospodării, care folosesc lemne de foc. Vom decide ca prețul la lemnul de foc să fie plafonat la 400 de lei pe metrul cub, la 1500 de lei pe tonă la brichetele de lemn și la 2000 de lei la peleți.

Prețurile includ TVA.", a declarat miercuri premierul Nicolae Ciucă.

Legat de valoarea corectă, cea de 400 de lei anunțată de premier sau cea de 500 de lei prevăzută în proiectul de OUG aflat pe masa ședinței de Guvern, reprezentanții Guvernului au declarat:

„Ca urmare a solicitării premierului Ciuca, prețul pentru metrul cub de lemn va fi plafonat la 400 de lei”, au declarat oficialii Guvernului.

Guvernul României pregătește un proiect de Ordonanță de urgență pentru plafonarea prețurilor la lemnele de foc, după ce a constatat o serie de creșteri artificiale de preț, dar și pentru a proteja populația în contextul crizei energetice.

Citeste si: Vești bune pentru șoferi! Compensarea de 50 de bani a prețului la carburant a fost prelungită de Guvern. Este valabilă până la finalul anului

Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi

Citește și: Cum își alege Karmen Minune un partener? Contează sau nu banii, pentru aceasta: "Dacă îți alegi bărbatul în funcție de asta, ai pierdut din start!"

 

  • În România, peste 3 milioane de gospodării se încălzesc cu lemn de foc sau cu produse derivate din lemn, în contextul în care în mediul rural, numărul de gospodării în care se utilizează lemnul de foc drept mijloc de încălzire este de peste 2,5 milioane de gospodării şi constituie 85,00% din gospodăriile înregistrate în mediul rural, gospodării din mediul rural cu venituri sub media națională. (…)
  • De asemenea, ținând cont de decalajul înregistrat între veniturile populației față de media înregistrată în UE și având în vedere că acestea se situează sub media înregistrată în UE, nivelul de trai ajustat după prețurile practicate local, este de 72%, față de media UE.
  • Totodată, trebuie avut în vedere că pentru administratorii/ deținătorii de fond forestier, producătorii de lemn de foc/masă lemnoasă cu destinația lemn de foc, produsul este unul secundar, iar costurile de producție constau în fracția aferentă de costuri legate de serviciile silvice din anul de producție și de costurile de recoltare.
  • Acestea nu sunt semnificative și permit acestora să comercializeze lemnul de foc/masă lemnoasă cu destinația lemn de foc cu prețuri cuprinse între 60 de lei/mc și 543 de lei/mc. Însă în prezent, în rețelele de bricolaj/ revânzători au fost înregistrate prețuri care depășesc 700 de lei/mc ”, se arată în nota de fundamentare la proiectul de OUG.

Prin proiect de act OUG se propun următoarele:

 

  • Plafonarea prețurilor finale facturate la maxim 500 de lei/mc cu TVA inclus pentru următoarele sortimente de materiale lemnoase, necesare pentru încălzire în sezonul rece: lemn de foc, resturi de lemn, tocătură provenită din lemn, rumeguș.(n.a noul plafon este de 400 de lei/mc)
  • Plafonarea prețurilor finale facturate la următoarele produse: brichete din lemn - maxim 1500 lei/tonă cu TVA inclus; pelete din lemn maxim- 2000 de lei/tonă cu TVA inclus.

 

Prevederile se aplică persoanelor fizice, și următoarelor entități: unități de învățământ publice și private, furnizori de servicii sociale, unități de interes local, unități administrativ-teritoriale, precum și unităților din subordinea acestora, unitățile de cult.

Aceste măsuri se vor aplica până anul viitor, mai exact până la data de 31 martie 2023.

Nerespectarea prevederilor va constitui contravenție și se va sancționa cu amenzi între 3.000 de lei și 5.000 de lei.