Harta seismică a Bucureștiului: Cele mai nesigure cartiere

Author: Bianca Vidoi
Actualizat: 08 nov 2023, 03:30

Capitala României are destul de multe clădiri ce reprezintă un risc

Sursa: PixaBay

Harta seismică a Bucureștiului. Cutremurul din Turcia ne-a făcut să conștientizăm catastrofele ce pot avea loc în cazul în care un cutremur mai mare ar ajunge și în țara noastră, iar acestea sunt cele mai nesigure cartiere din București.

Harta seismică a Bucureștiului. Capitala României are destul de multe clădiri ce reprezintă un risc în cazul unul cutremur, iar acestea sunt cartierele bucureștene pe care să le evitați.

Citește și: Un copil de cinci ani din Siria a fost scos de sub dărâmături, după ce salvatorii i-au văzut degetele de la un picior printre dărâmături

Cele mai nesigure cartiere ale Bucureștiului, în caz de cutremur

Care sunt cele mai nesigure cartiere din București
[Sursa: PixaBay]

Administrația Municipală pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic a postat o hartă online a Bucureștiului și a clădirilor ce au un risc ridicat de prăbușire în cazul unui seism.

Imobilele sunt repartizate în funcție de riscul pe care acesta îl reprezintă în cadrul unui seism, iar clasa I este cea de care trebuie să vă feriți deoarece reprezintă că acele clădiri sunt cele ce vor ceda primele în cazul unui

cutremur, în această categorie fiind repartizate aproximativ 350 de imobile.

Pe lângă aceste 350 de imobile se mai adaugă alte 2.150 de clădiri ce au diferite clase de risc, toate reprezentând o amenințare pentru locuitorii din București. Cele mai vulnerabile zone bucureștene, ce vor ceda primele în fața cutremurului, sunt Băneasa, Pantelimon, Militari, Panduri, Drumul Taberei și Crângași.

Și Centrul Vechi al Bucureștiului este foarte periculos în cazul unui cutremur, străzile fiind foarte înguste și clădirile fiind neconsolidate. ,,Centrul Capitalei rămâne în continuare vulnerabil prin prisma faptului că sunt multe clădiri vechi și nu s-au consolidat suficiente. Un alt motiv pentru care centrul capitalei este vulnerabil, este că sunt multe străduțe înguste și, în momentul în care s-ar prăbuși clădiri, nu pot ajunge ambulanțele și echipele de intervenție. Și nu vorbim doar de Centrul vechi ci și de alte străduțe", a declarat arhitectul Livia Ivanovici.

Citește și: Imagini sfâșietoare în Turcia. Un tată își ține de mâna fiica de 15 ani ucisă în cutremurul care a devastat ţara

Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii

Citește și: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei

Ce trebuie să facem în cazul unui cutremur

Ce trebuie să facem în cazul unui cutremur
[Sursa: PixaBay]

Inspectoratul pentru Situații de Urgență ,,Basarb I” al județului Dâmbovița a realizat o listă a lucrurilor pe care să le facem în cazul în care va avea loc un cutremur. Primul sfat oferit este să nu intrăm de panică, trebuie să ne păstrăm calmul pentru a putea ajuta restul persoanelor din casa noastră.

Nu trebuie să folosim scările deoarece acestea sunt elemente de construcții foarte sensibile, cel mai bine este să rămânem în locuință sau în încăpere, departe de ferestre, deoarece acestea se pot sparge. Este recomandat să stăm sub tocul ușii sau sub o masă, acestea fiind suficient de rezistente pentru a ne proteja de căderea obiectelor din jur și a tencuielii.

Atunci când simțim un cutremur trebuie să închidem toate sursele de foc și să evităm pe cât se poate aglomerația, iar dacă este posibil să deschidem ușa locuinței spre exterior, pentru a nu risca să se blocheze în timpul seismului.

Citește și: Live cutremur Turcia și Siria: Turcia a fost lovită de un cutremur de 5,7, în urmă cu puțin timp

Surse: stirilekanald.ro, infp.maps.arcgis.com, isudb.ro