Hatice Tuba Buyukustun: o vedetă cu priză la public

Autor: Redactia KANAL D
Actualizat: 25 feb 2017, 18:52

Protagonista serialului “Asi. Împotriva destinului”, Hatice Tuba Buyukustun este una dintre marile revelaţii ale cinematografiei turceşti fiind extrem de bine cotată pe piaţă, după prestaţia din serialul cu care a spulberat audienţele în Turcia.

S-a născut pe 5 iulie 1982 la Istanbul şi deşi, iniţial, tânăra actriţă a intenţionat să devină scenograf, fiind absolventă a Universităţii Mimar Sinan, secţia decor şi costume, soarta a avut alte planuri pentru ea transformând-o, în mai puţin de 5 ani de la debut, într-una dintre vedetele cu cea mai mare priză la public din Turcia.

Primele experienţe în faţa camerelor de luat vederi le-a avut în timpul studenţiei, atunci când a jucat în nenumărate spoturi publicitare datorită frumuseţii ei exotice.

Cel care a descoperit-o a fost regizorul Tomris Giritlioglu, iar primul serial în care a jucat a fost “Sultan Makami”. Rolul care a propulsat-o în galeria starurilor de prima mână din Turcia a fost cel din serialul “Cemberimde Gul Oya”, regizat de Cagan Irmak- în acelaşi an câştigându-şi consacrarea definitivă cu rolul din “Gulizar”. În 2005 a jucat în “Babam ve Oglum” şi “Ihlamurlat altinda”, pentru ca în 2007 să facă faţă celei mai mari provocări din carieră sa de până acum- rolul lui Asi din serialul “Asi.
Împotriva destinului”.

A jucat întâmplător în primul rol din cariera sa. Întotdeauna a încercat să-şi facă atât meseria pentru care se pregătise, cât şi pe cea cu care abia făcuse cunoştinţă. Este o fată timidă iar, în trecut, când cineva încerca să o filmeze sau fotografieze îşi acoperea faţa cu mâinile sau se întorcea cu spatele.

“Când am auzit că am luat castingul şi urmează să joc rolul lui Asi, am ştiut că urmează să se întâmple ceva foarte important pentru viaţa mea.

A fost o provocare căreia i-am făcut faţă dedicându-mă, în totalitate, personajului. Cred că oricine a fost nevoit să se lupte vreodată pentru dragoste va rezona cu povestea din acest serial”, ne-a declarat Tuba.

Cum a devenit actriţă....

Tuba Buyukustun a devenit vedetă TV venind de pe podiumul de modă. Povestea ei seamănă cu o variantă modernă a Cenuşăresei, nu pentru că Tuba Buyukustun ar fi fost foarte săracă, ci pentru că o întâmplare legată de un pantof de prinţesă i-a schimbat destinul.
În timpul unei prezentări de modă, Tuba s-a împiedicat şi un pantof i-a sărit din picior. Nu s-a pierdut, ci şi l-a scos şi pe celălalt şi a continuat, foarte naturală, să defileze în picioarele goale. După prezentare nu a venit nici un prinţ cu pantoful, ci un domn producător de seriale, care a întrebat-o dacă ar vrea să dea o probă pentru un film; fusese impresionat de naturaleţea fetei, aflată într-o situaţie semi-penibilă în faţa atâtor spectatori.
Tuba aproape că nu a crezut şi la castingul respectiv a venit însoţită de tatăl ei. Avea atunci 19 ani. Între timp a jucat în mai multe seriale, iar rolul său, Asi, i-a adus cel mai mare success de până acum.

Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii

Citește și: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei

La acest rol sunt lucuri care îi plac

şi altele care n-au încântat-o. I-ar fi plăcut un rol în care să fie foarte sexy şi elegantă şi n-a crezut că publicul o poate adora într-un rol care să-i impună să se îmbrace în fată de la ţară. I-a plăcut însă că Asi este medic veterinar pentru că actriţa iubeşte mult animalele. Despre Tuba mai ştim că nu urmăreşte niciodată seriale, nici măcar pe cele în care joacă. De asemenea, evită să vorbească despre viaţa personală şi doar zvonurile spun că ar fi logodită. Se pare că o căsătorie i-ar reduce numărul de fani şi atunci, oficial, nu se vorbeşte nimic despre acest subiect.

Dintre actorii din distribuţia serialului “Asi. Împotriva destinului”, Tuba Buyukustun se înţelege cel mai bine cu Selma Ergen, (Defne- sora ei mai mare) cu care merge, din când în când, la câte o petrecere şi la un film.


 

 

Taguri: