Helmut Duckadam va fi incinerat miercuri, iar evenimentul va fi unul intim. Familia va respecta una dintre dorințele marelui portar

Author: Laura Macovei

Helmut Duckadam va fi incinerat miercuri, 4 decembrie 2024

Sursa: Hepta

Helmut Duckadam va fi omagiat marți, 3 decembrie 2024, pe Arena Națională din București, iar incinerarea va avea loc miercuri, 4 decembrie. Evenimentul se anunță unul restrâns, potrivit familiei sale.

Helmut Duckadam va fi incinerat miercuri. Se pare că aceasta a fost una dintre dorințele marelui portar, iar familia o va îndeplini. 

Citește și: Helmut Duckadam, despre momentul în care s-a gândit să încheie socotelile cu viața: „Atunci am simțit că nu mai pot”. Ce problemă de sănătate l-a îngenuncheat pe regretatul sportiv

Helmut Duckadam va fi incinerat miercuri

Una dintre marile dorințe ale legendarului portar legate de moartea sa a fost ca el să fie incinerat. Acest lucru a fost stabilit printr-un document la notar, a transmis soția sa, Alexandra Duckadam, prin intermediul lui Radu Naum, moderatorul emisiunii Fotbal Club de la Digi Sport. 

Așadar, „eroul de la Sevilla” va fi incinerat miercuri, într-un cadru restrâns, doar în prezența familiei și apropiaților, care au cerut respectarea intimității acestui moment dureros.

Cauza morții lui Helmut Duckadam

Helmut Duckadam suferea de probleme cardiace
[Sursa: Hepta]

Helmut Duckadam a murit în noapte de duminică spre luni, la vârsta de 65 de ani. Fostul portar de la Steaua București era internat la Spitalul Universitar din București. 

Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi

Citește și: Anunț pentru mamele din țară! Se dau 1.500 de lei de la stat. Ce familii vor beneficia de acești bani

În urmă cu zece ani, „eroul de la Sevilla” a fost încercat de gânduri sumbre, după ce a suferit o intervenție la braț. 

Marele portar s-a confruntat de-a lungul ultimilor ani cu mai multe probleme de sănătate. Cel mai recent moment de cumpănă a avut loc în urmă cu doar 3 luni, mai exact în luna septembrie a acestui an. Atunci, Helmut Duckadam a fost supus unei operații pe cord deschis.

Sâmbătă seara, fostul portar a fost transferat de urgență de la Spitalul Universitar la Spitalul Militar, însă eforturile medicilor de a-i salva viața au fost în zadar. 

Drum lin spre cer, Helmut Duckadam!