Hilal Altinbilek, eroina serialului Mă numesc Zuleyha, vizită cu peripeții în Italia! Iată cum și-a făcut apariția celebra actriță la una dintre cele mai populare emisiuni

Author: Daniela Iliuta
Actualizat: 26 mai 2023, 00:29

Hilal Altinbilek, adulată și de publicul din Italia! Iată cum și-a făcut apariția frumoasa actriță în platoul unei emisiuni celebre! „Italia te va aștepta cu brațele deschise pentru că oricum te iubește foarte mult.”

Hilal Altinbilek a cucerit telespectatorii din Turcia și din străinătate încă de la primele sale apariții pe micile ecrane și continuă să încânte cu noi proiecte de succes. Publicul din România a cunoscut-o pe superba actriță încă din anul 2014, când a jucat un rol secundar în serialul Karagul, iar apoi a apărut în producția Mă numesc Zuleyha, la Kanal D, în care a jucat rolul principal ce i-a adus cel mai mare succes din carieră și a propulsat-o printre cele mai apreciate actrițe din generația ei. De curând, celebra actrița, în vârstă de doar 32 de ani, a făcut furori în Italia, unde publicul a primit-o cu brațele deschise și cu mare admirație.

Hilal Altinbilek, eroina serialului Mă numesc Zuleyha, vizită cu peripeții în Italia

Hilal Altinbilek a venit pe lume în anul 1991, în Izmir, într-o familie înstărită care i-a oferit o educație de seama, dar și sprijin necondiționat pentru a-și realiza toate dorințele.

Încă din perioada adolescenței, Hilal și-a dorit enorm să devină o actrița cunoscută, iar la vârstă majoratului, după absolvirea liceului, această a decis să se înscrie la școală de actorie, a Centrului de Arte Mujdat Gezen din Istanbul, pe care a încheiat-o cu succes, devenind astfel o actrița cu drepturi depline. Cu o ambiție de fier, multă perseverență și dornică de ascensiune, Hilal Altinbilek a început să participe la diverse casting-uri pentru a căpăta experiență pe platourile de filmare.

Citește și: Hilal Altinbilek, protagonista serialului Mă numesc Zuleyha, prima apariție în public, alături de actualul ei iubit! Iată cum au fost surprinși cei doi îndrăgostiți, într-un cartier exclusivist din Istanbul!

În anul 2011, când încă se află pe băncile școlii private de actorie, Hilal Altinbilek a fost remarcată de o renumită casă de producție din Istanbul și cooptată în distribuția serialului Derin Sular, care a reprezentat și primul pas către carieră strălucită de astăzi.

Iar apoi au urmat alte trei roluri magistral interpretate în seriale de excepție și unul în filmul artistic, Çocuklar Sana Emanet. Cel mai recent proiect este serialul Mă numesc Zuleyha, în care a jucat rolul principal, care i-a adus și cel mai mare succes de până acum și a făcut-o celebra în numeroase țări din Europa.

De curând, îndrăgită actrița a ajuns în Italia, unde a fost invitată la una dintre cele mai populare emisiuni. Potrivit viatacuaromadecafea.com, Hilal Altinbilek a fost primită cu mult entuziasm de fanii aflăți în studioul celebrei prezentatoare Silviei Toffanin. La un moment dat, actrița a fost întrebată dacă și-ar dori să facă parte dintr-un proiect în Italia, iar răspunsul ei a fost pozitiv: „Mi-aș dori foarte mult.”

Pe de altă parte, prezentatoarea Silviei Toffanin i-a subliniat faptul că publicul din Italia o admira foarte mult și ar primi cu mare entuziasm un astfel de proiect.

Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii

Citește și: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei

„Italia te va aștepta cu brațele deschise pentru că oricum te iubește foarte mult!”, a spus prezentatoarea italiană.

Citește și: Momente de panică și spaimă teribilă pentru Hilal Altinbilek, eroina serialului Mă numesc Zuleyha, care a suferit recent un accident rutier! Iată ce a pățit celebra actriță!