HOROSCOP Berbec - Totul despre zodia Berbec

Autor: L.S.
Actualizat: 09 sep 2020, 10:55

HOROSCOP Berbec - Astrologul Nicoleta Svarlefus: totul despre zodia Berbec.

HOROSCOP Berbec- Totul despre zodia Berbec

Verb – „Eu sunt”;
Element- Foc;
Calitate – Cardinal;
Energie – Yang;
Guvernatori – Marte
Casa astrologicǎ – Casa I;
Zi: Marti;
Culoare- Roșu;
Piatrǎ prețioasǎ – Diamant;
Anatomie- Fața și capul;

Citeste si: HOROSCOP. Cele mai frumoase femei din zodiac. Te fac sa te indragostesti pe loc de ele

HOROSCOP Berbec- Totul despre zodia Berbec

Semnificație (în tema natalǎ) – Casa astrologicǎ ocupatǎ de Berbec în astrograma natalǎ aratǎ sectorul de viațǎ în care individul își consumǎ cea mai mare parte de energie, unde manifestǎ determinare, unde acceptǎ sǎ lupte, unde este pionier;

Berbeci celebri– Celine Dion (30.03.1968), Dan Bitman (29.03.1962), Elton John (25.03.1947), Andreea Berecleanu (24.03.1975), Diana Ross (26.03.1944), Mariah Carey (27.03.1970),

Mihaela Tatu (7.04.1963), Russel Crow (7.04.1964), Quentin Tarantino (27.03.1963), Cristian Topescu (26.03.1937), Samantha Fox (15.04.1966), Cristi Puiu (3.04.1967), Marius Lǎcǎtuș (5.04.1964), Florin Zamfirescu (12.04.1949).

Citeste si: Zodiile si familia. Astrologul Nicoleta Svarlefus a descris fiecare zodie: nu toti oamenii sunt incantati de ideea de familie

HOROSCOP Berbec- Totul despre zodia Berbec

Personalitate

Semn cardinal, de foc, cu energie yang, Berbecul nu este întâmplǎtor primul semn al zodiacului.

El deschide drumuri, inițiazǎ proiecte curajoase, este îndrǎzneț și nu spune niciodatǎ „nu” unei provocǎri.
Berbecul vrea sǎ fie în orice loc în care se întâmplǎ ceva și încearcǎ sǎ ajungǎ primul. Îi place sǎ acționeze sub impulsul momentului, fǎrǎ sǎ se gândeascǎ prea mult înainte. Are entuziasm și curaj din plin, iar dacǎ își pune ceva în minte, este de neoprit.

Acești nativi sunt insistenți, direcți și sinceri.

Evident, uneori pot fi lipsiți de tact și chiar brutali, rǎnindu-i foarte ușor pe cei din jur.
Le place sǎ înceapǎ lucruri, dar nu stau prea bine la capitolul finalizare. Odatǎ ce entuziasmul aferent începutului se consumǎ, dispare și motivația de a continua ceea ce au inițiat.

Pot fi conducǎtori excelenți (este în natura lor) și de cele mai multe ori curajul și abnegația lor îi inspirǎ pe ceilalți sǎ-i urmeze.
Au idei foarte bune, uneori geniale, dar nu prea știu sǎ coopereze cu cei din jur. Nu au rǎbdare sǎ asculte și, astfel, pot pierde din vedere detalii importante ale unei situații sau probleme.

Exista și Berbeci care se manifestǎ precum niște bulgǎri uriași care se rostogolesc, strivind totul pe unde trec. Nu le place sǎ stea, sǎ lâncezeascǎ. Ei trǎiesc pentru acțiune.
Iubind provocǎrile și lupta, se aprind foarte ușor și pot deveni certǎreți, mai ales când ideile și acțiunile nu le sunt sprijinite.


Berbecilor nu le place introspecția și nici nu au timp de așa ceva. Ei se agitǎ continuu, iar mintea lor nu se odihnește niciodatǎ, nici mǎcar când dorm.

Principiul Berbec este animat de dorința descoperirii unor tǎrâmuri necunoscute, fie cǎ este vorba despre un teritoriu, o femeie sau piețe noi de desfacere. Adorǎ sǎ fie tot timpul în acțiune și nu neapǎrat pentru scopul în sine, dar mai ales pentru placerea de a parcurge drumul pana la acest scop.

Dintre cele trei semne de foc (Berbec, Leu si Sǎgetator), Berbecul are cea mai multǎ energie, cea mai puternicǎ forțǎ intuitivǎ și cea mai intensǎ voințǎ de a acționa și de a reuși.

Citeste si: Zodia VARSATOR. Totul despre cei mai excentrici nativi ai zodiacului

Citește și: Greutate si inaltime copii in functie de varsta

Citește și: Bogdan și Gagea, discuție în grădina casei. Motivul pentru care Gagea nu a putut merge spre o altă fată. „Adevărul o să iasă la suprafață!”

HOROSCOP Berbec- Totul despre zodia Berbec

Profesii potrivite

Au nevoie de profesii care îi provoacǎ permanent, în care nu este loc de rutinǎ. Rar vom vedea un Berbec stând la un birou, ocupându-se de niște acte și fiind și fericit cǎ face asta. Au nevoie de libertate de mișcare și de putere de decizie. Nu pot munci și nu pot fi performanți dacǎ nu au o mizǎ mare.

Pot fi excelenți directori, ofițeri, chirurgi, stomatologi, ingineri, mecanici, polițiști, pompieri, cascadori, sportivi. De asemenea, orice meserie liberalǎ li se potrivește.

HOROSCOP Berbec- Totul despre zodia Berbec

Sǎnǎtate

Berbecul reprezintǎ fața, ochii, creierul, de fapt capul în întregime. Nu e greu de înțeles de ce sunt cei mai ageri la minte din tot zodiacul.
Ei sunt guvernați de Marte, care îi predispune frecvent la rǎniri, mai ales în zona capului.

Sunt iuți la mânie, atât din cauze reale, cât și din cauze închipuite. De aceea pot avea deseori dureri de cap, stǎri de agitație și nervozitate, oscilații ale tensiunii arteriale.
Au nevoie de un aport corespunzǎtor de fier, cât și de vitamina B 12.

Citeste si: Horoscop. Cu cine te-ar insela iubitul tau, in functie de zodie

HOROSCOP Berbec- Totul despre zodia Berbec

Dragoste

Berbecul cel neobosit și aventurier adorǎ provocǎrile.
Odatǎ ce s-a îndrǎgostit, este extrem de demonstrativ în exprimarea sentimentelor. Bate tobele, sǎ știe toatǎ lumea cǎ este fericit.

Îi place sǎ preia controlul relației, sǎ conducǎ, sǎ impunǎ regulile jocului. Este atât de preocupat de ceea ce simte el, încât pierde din vedere sentimentele și dorințele partenerului/partenerei.
Berbecul se plistisește însǎ destul de repede, mai ales dacǎ focul pasiunii se stinge. Are nevoie în permanențǎ de noi și noi provocǎri, pentru a-și pǎstra viu interesul. Altfel, va fugi de va mânca pǎmântul și se va îndrepta spre o nouǎ redutǎ de cucerit.

Dacǎ te-ai pricopsit cu un Berbec și dorești sǎ-l pǎstrezi cât mai mult timp, trebuie sǎ știi cǎ urǎște sǎ-l critici sau sǎ-i frângi aripile, exact atunci când are vreo idee mǎreațǎ sau vreun vis îndrǎzneț.
Dorește sǎ fie ascultat cu entuziasm, sprijinit și inspirat. Însǎ nu te aștepta sǎ te asculte, la rândul lui, pentru cǎ nu știe sǎ asculte.

O relație cu un Berbec poate fi oricum, numai plictisitoare nu. El adorǎ „focurile de artificii” în dragoste, știe sǎ facǎ surprize, iubește viața și știe sǎ trǎiascǎ din plin.
Berbecii sunt spontani, iubesc cu pasiune și au nevoie ca focul dragostei sǎ ardǎ continuu, pentru a nu se plictisi. Au nevoie de provocǎri și dacǎ nu le au, le cautǎ.

Se îndrǎgostesc frecvent la prima vedere și nu se lasǎ pânǎ nu cuceresc persoanele care îi incitǎ sau le ating inima.
Însǎ pe cât de repede se îndrǎgostesc, pe atât de repede se plictisesc într-o relație care nu le mai satisface curiozitatea, dorința de pasiune și descoperire permanentǎ.

Așadar, se poate spune cǎ fidelitatea nu este punctul lor forte. Dar sunt și excepții. Dacǎ li se oferǎ ceea ce așteaptǎ,dacǎ primesc aceleași sentimente, de aceeași intensitate pe care oferǎ, pot rǎmâne fideli multǎ vreme.

Citeste si: HOROSCOP EROTIC: DETALII incendiare despre viata amoroasa secreta a zodiilor!

HOROSCOP Berbec- Totul despre zodia Berbec

Compatibilitǎți

Focul din inima lor poate fi bine întreținut de Berbeci, Lei și Sǎgetǎtori. De asemenea, semnele de aer (Gemeni, Balanțǎ, Vǎrsǎtor) îi completeazǎ foarte bine.
Racii și Capricornii sunt mult prea familiști și conservatori pentru ei, iar Scorpionii și Taurii sunt mult prea posesivi.

Cu Berbecul este pe aceeași lungime de undǎ. Este clar cǎ acest cuplu poate avea pasiune din plin. Totuși, relația se poate sfârși repede din cauza inconsecvenței și precipitǎrii.

Cu Taurul interacționeazǎ incomod. În timp ce Berbecul merge mereu înainte și își asumǎ riscuri, Taurul vrea siguranțǎ, este precaut și conservator.

Cu Gemenii poate trǎi experiențe unice. Se simt bine împreunǎ pentru cǎ au foarte multe puncte convergente. Însǎ tentațiile din exterior le pot afecta relația.

Cu Racul interacționeazǎ dificil. Au viziuni de viațǎ complet diferite în ceea ce privește familia. Racul este atașat de cǎmin, în timp ce Berbecul are nevoie de aventurǎ.

Cu Leul are șanse sǎ construiascǎ o relație frumoasǎ, atâta timp cât cei doi au un obiectiv comun. Altfel, pot intra foarte ușor în conflict, din cauza caracterului dominator al celor doi.

De la o Fecioarǎ Berbecul ar putea învǎța sǎ asculte și sǎ fie mai analitic și mai prudent. Fecioara, la rândul ei, ar putea învǎța sǎ aibǎ mai multǎ încredere în ea și sǎ fie mai fermǎ. Altfel, șansele sunt mici.

Cu Balanța interacționeazǎ elegant. O relație frumoasǎ, distinsǎ și rafinatǎ. Deși Berbecul se poate plictisi la un moment dat de standardele Balanței. Însǎ, dacǎ Balanța îi dǎ spațiu Berbecului, șansele de reușitǎ sunt mari.

Scorpionul îl poate incita pe Berbec în prima fazǎ. Dar, cu timpul, poate obosi din pricina comportamentului ascuns al acestuia. În schimb, Scorpionului I se pare prosteascǎ sinceritatea Berbecului.

Sǎgetǎtorul îi oferǎ Berbecului exact lucrurile de care acesta are nevoie: spirit de aventurǎ, dinamism, idealism, jovialitate și optimism. Pot ajunge departe, dacǎ au scopuri înalte.

Capricornul este mult prea conservator și taciturn pentru Berbec. Deși amândoi își doresc succes, au concepții diferite despre cum sǎ-l obținǎ. De asemenea, poate sǎ aparǎ lupta pentru control, care-I distanțeazǎ.

Vǎrsǎtorul reușește sǎ-l fascineze pe Berbec, prin cultura vastǎ, prin idealurile înalte și independențǎ. Amândoi știu sǎ-și ofere spațiu și sǎ-și respecte libertatea reciproc. Pot ajunge departe.

Peștii sunt mult prea ambigui și misterioși pentru stilul direct și sincer al Berbecilor. Le este greu sǎ comunice, deși la început ar putea pǎrea cǎ se completeazǎ foarte bine.

Sursa: astrocafe.ro

Citeste si: Horoscop dragoste: zodiile care se despart in 2020