Horoscop complet pentru weekend 27-28-29 aprilie. Doua zodii au de suferit si alte doua isi gasesc marea iubire.
Berbec
Personalitatea ta se schimbă mult în această săptămână. Eşti luminos şi vorbeşti cu mult farmec. Razele astrelor îţi ating în chip minunat gândurile. Întâlnirile cu persoanele din anturajul apropiat sunt foarte interesante, chiar cu note spectaculoase. Stările interioare fluctuează mult, recomandabilă fiind tăcerea şi retragerea din mijlocul celorlalţi.
Taur
Sufletul are nevoie de odihnă şi răsfăţ în această săptămână. Gândurile tăinuite, visele premonitorii şi presentimentele vor face parte din programul cotidian. Pe de altă parte, cariera profesională şi imaginea ta în societate sunt în bătaia razelor astrale.
Gemeni
Foarte interesante şi provocatoare sunt, în această săptămână, relaţiile cu prietenii. Sunt posibile prietenii noi sau altele vechi să dispară din sfera ta de interes. Astfel discuţiile, întâlnirile cu aceştia se pot dovedi utile pe termen lung. şi domeniile spirituale îţi vor atrage atenţia şi eforturile, dar nu forţa nota. Cariera profesională şi imaginea ta în societate primesc raze astrale accentuate, benefice. Sunt şanse de promovare profesională. Spre sfârşitul săptămânii, te vei bucura pe îndelete de întâlniri agreabile cu prietenii. Atenţie la sfaturi, îndemnuri sau cuvinte spuse într-o doară: chiar sunt de folos!
Cititi continuarea pe kfetele.ro