Horoscop săptămânal Ana-Maria Ticea pentru 13 - 19 ianuarie 2025: Nativii se vor elibera de toate emoțiile care îi țin pe loc

Autor: Bianca Vidoi

Horoscop săptămânal Ana-Maria Ticea pentru 13 - 19 ianuarie 2025

Sursa: Kanal D

Iată cum vă influențează astrele în această săptămână, potrivit horoscopului realizat de astrologul Ana-Maria Ticea pentru Wownews!

Astrologul Ana-Maria Ticea a prezentat pe canalul de Youtube Wownews horoscopul săptămânal pentru perioada 13- 19 ianuarie 2025. Luna Plină va intra în semnul Racului la data de 14 ianuarie 2025, ceea ce îi va face pe nativi mult mai vulnerabili. Acești nativi vor începe să își expună părerile, frustrările și gândurile. În aceeași perioadă va fi și Marte în retrograd în Semnul Racului. Iată ce spune horoscopul prezentat de Ana-Maria Ticea.

Berbecii găsesc curajul de a își înfrunta emoțiile care îi țin pe loc

Berbecii simt că e momentul să lase deoparte fricile care îi țin pe loc. E un moment de mare schimbare pentru ei, un pas important spre a înțelege mai bine cine sunt și ce își doresc cu adevărat. Nu mai vor să stea în umbra fricii, așa că vor să își asume riscuri și să trăiască mai autentic.

Taurii își vor comunica ideile

Taurii au avut mereu idei în cap, dar acum simt că e timpul să le exprime. Vor să împărtășească viziunea lor cu cei din jur, chiar dacă până acum au fost mai reținuți. Au încredere în ceea ce gândesc și simt, iar acum vor să spună lucrurilor pe nume. Poate că au stat mult timp pe margine, dar acum sunt pregătiți să își facă auzită vocea.

Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii

Citește și: Veste rea pentru pensionarele cu venit de 2.000 de lei. Ce vor avea de plătit mai mult din 2025

Gemenii își doresc să strângă mai mulți bani 

Gemenii își dau seama că e momentul să pună mai mult accent pe partea financiară a vieții lor.

Poate că până acum au trăit mai mult în prezent, fără să se gândească prea mult la viitorul material, dar acum vor să adune mai mult. Au planuri mari și vor să își construiască o viață stabilă, fără să renunțe însă la libertatea care le place.

Racii renunță la trecutul dureros din viața lor

Racii simt că este timpul să lase în urmă durerile trecutului.

Au purtat cu ei multă durere, poate chiar fără să își dea seama, și acum simt că e timpul să o elibereze. Nu mai vor să fie prizonieri ai amintirilor care le rănesc inima. Încep să înțeleagă că vindecarea nu înseamnă uitare, ci acceptare. Vor să se elibereze de tot ce le ține în loc și să își permită să meargă mai departe.

Leii încearcă să își înțeleagă emoțiile pe parcursul săptămânii

Leii încearcă să înțeleagă mai bine ce se întâmplă în interiorul lor. Sentimentele lor sunt uneori atât de intense încât îi pot bulversa, iar acum simt nevoia să le analizeze. Vor să înțeleagă ce îi face fericiți, ce îi rănește și cum pot să își gestioneze mai bine emoțiile. Vor să simtă că sunt în armonie cu sinele lor, iar asta le va aduce o mai mare liniște interioară. 

Fecioarele își doresc să se bucure mai mult de viață

Fecioarele simt că e timpul să se bucure mai mult de viață și să își permită să trăiască fără frică. Acum vor să se relaxeze mai mult, fără să se simtă vinovate. Vor să își ofere momente de răsfăț, să iasă din rutină și să încerce lucruri noi. Își dau seama că nu trebuie să controleze totul pentru a fi fericite.

Balanțele își vor regândi statutul pe care îl au în societate

Balanțele simt nevoia să își reevalueze locul în lume. Se întreabă care este rolul lor în societate și cum se pot simți mai împlinite. Poate că au stat prea mult timp în umbra altora, încercând să mulțumească pe toată lumea, dar acum simt că e timpul să își afirme identitatea. Vor să își construiască statutul într-un mod care să le reflecte cu adevărat cine sunt și ce își doresc.

Citește și: Cele mai norocoase zodii în 2025: Care este semnul zodiacal care începe noul an cu dreptul

Scorpionii se vor elibera de sentimentele negative

Scorpionii simt că e timpul să se elibereze de toată povara sentimentelor negative care i-au ținut pe loc. Au tot strâns în suflet dureri și frici, dar acum sunt pregătiți să le lase în urmă. Deși nu le este ușor să lase totul în urmă, sunt conștienți că doar așa pot merge mai departe. Scenariile din trecut nu le mai definesc, iar viitorul arată mult mai luminos. 

Săgetătorii simt că și-au investit toată energia în relația lor

Săgetătorii simt că și-au pus toată energia în relațiile lor, iar acum se întreabă dacă acest lucru le-a adus împlinirea dorită. Au investit mult în iubire și în cei dragi, dar încep să își pună întrebări despre echilibrul dintre a da și a primi. Vor să înțeleagă dacă acest drum a fost cel mai potrivit pentru ei sau dacă au nevoie de o schimbare.

Capricornii se vor înconjura de prieteni

Capricornii vor să se înconjoare de oameni care le oferă susținere și pozitivitate. După o perioadă în care au lucrat mult singuri, încep să înțeleagă cât de importantă este prezența prietenilor și a celor dragi în viața lor. Visează la conexiuni profunde, la relații care să le ofere și lor sprijinul de care au nevoie.

Vărsătorii renunță la lucrurile inutile din jurul lor

Vărsătorii simt că au acumulat mult în jurul lor, iar acum e timpul să renunțe la lucrurile inutile, atât fizic, cât și emoțional. Visează să facă ordine în viața lor, să își elibereze spațiul de obiecte care nu le mai aduc valoare și să scape de obiceiuri care nu le mai servesc. Vor să își simplifice viața, să facă loc pentru lucruri și oameni care chiar contează.

Peștii petrec mai mult timp făcând ceea ce le place cu adevărat

Peștii simt că e momentul să se reconecteze cu ce le aduce bucurie adevărată. După perioadele în care au fost foarte atenți la nevoile altora, acum își doresc să se pună pe primul loc. Această perioadă le va aduce liniște și inspirație, pentru că vor învăța să își urmeze pasiunile fără să se simtă vinovați. Se vor simți eliberați atunci când se dedică celor care le fac cu adevărat plăcere.