Hotel vandut PE BUCATI! Craiovenii au stat la coada si au cumparat tot, de la mobila pana la tapetul de pe pereti VIDEO

Autor: Redactia KANAL D
Actualizat: 24 feb 2017, 02:32

Imbulzeala cum nu ati mai vazut la un hotel din Craiova. Nu au navalit turistii, ci localnicii. Au cumparat pana si tapetul de pe pereti.

Vreti sa va simtiti acasa ca in vacanta? Poftiti la hotelul fostului senator.

Vestea ca tot ce se afla inauntru e scos la vanzare s-a raspandit ca fulgerul printre oameni. Dis-de-dimineata, cateva zeci de craioveni au lasat toate treburile deoparte si s-au instalat la coada, in fata cladirii si, inevitabil, s-au bulucit. Cand mai prinzi asa oferte?

Si, cum unde-s multi si coada creste, craiovenii din imagini s-au incolonat si ei, chiar daca habar n-aveau ce-i asteapta in spatele usilor.
S-au dat de toate. De la chiuvete, wc-uri roz sau albe, fotolii, tablouri, draperii si pana la paturi, toate si-au gasit noi proprietari.

Au luat oamenii tot ce-au putut: au smuls pana si mocheta de pe jos. Cumparatorii au avut nevoie de intariri ca sa care tot ce le-a facut cu ochiul. Numai pentru acest corp de mobila a fost nevoie de forta a doi oameni vanjosi.

In schimb,  barbatul din spatele lor a iesit ceva mai sprinten: el a carat doar un calorifer.
Altii, ostentiti de atat tras de mobila pe scari, si-au luat o punga cu napolitane si-o sticla cu apa si s-au asezat confortabil pe cateva dintre noile achizitii.

In total au luat cinci fotolii, trei scaune, trei saltele, umerase si doua brate de lenjerii.

Ambele parti au facut o afacere buna: pe de o parte cei de la hotel, care au scapat de mobila, de caratul ei si au luat si un ban pe ea, de cealalta parte craiovenii, care au reusit sa isi cumpere tot ce aveau nevoie la preturi de nimic.


Ore in sir craiovenii au misunat prin camerele hotelului. Au venit la ca autoservire: au vazut, au placut, au platit.

Iata si o lista de preturi: televizoarele, cu diagonala de 51 s-au vandut ca painea calda, de la 60 de lei pana la 120 de lei. Dulapurile costa 50 de lei, iar un pat matrimonial, 300 de lei, cu saltea, pilota, perne si asternuturi incluse.

Ce mai, o nimica toata daca stam sa ne gandim ca, daca le-ati fi luat din magazin, ati fi platit si de cinci ori mai mult.


In scurt timp, tot balamucul s-a mutat afara, unde vanatorii de chilipiruri au umplut parcarea cu dubite sau cu batranele dacii papuc. Ce sa ia sa aiba, ca de spatiu nici ca s-a pus problema.