Un bărbat de 49 de ani din județul Alba și-a pierdut viața în mod tragic, după ce a fost înțepat de o viespe în timp ce culegea mere alături de un prieten.
Citește și: Un tânăr de 32 de ani a fost mușcat de o viperă în Munţii Călimani. Salvamontiștii au intervenit de urgență!
Victima culegea mere alături de prietenul său
Potrivit observatornews.ro, incidentul s-a petrecut într-o livadă de mere a familiei, iar victima a intrat rapid în șoc anafilactic. Prietenul bărbatului, care se afla alături de el în momentul tragediei, a fost cel care a observat că acesta nu mai respiră și a alertat autoritățile.
Citește și: Ce faci daca te inteapa o viespe. Marea greseala pe care trebuie sa o eviti
„ Face: M-a mușcat. Se freca așa după cap. Nu l-am băgat în seamă," a povestit prietenul victimei, pentru sursa menționată anterior. La scurt timp după înțepătură, bărbatul a început să se simtă rău și s-a așezat pe iarbă pentru a se odihni. Prietenul său, însă, nu și-a imaginat gravitatea situației.
Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi
„ Când m-am întors: Bă, tu chiar atât stai? Era pe spate. I-am zis: Dormi? Când m-am dus era mort," relatează el, amintindu-și momentul cutremurător.
Bărbatul în vârstă de 49 de ani ar fi intrat în șoc anafilactic
În lipsa unei intervenții rapide cu o seringă de epinefrină, simptomele alergiei la veninul viespei i-au fost fatale.
Prietenul său a încercat să-l resusciteze, aplicând manevre de prim ajutor: „ L-am tot apăsat așa pe piept. Am văzut că nu mai e nimic. Am sunat la 112."Deși echipajul medical sosit la fața locului a încercat să-l resusciteze timp de zeci de minute, toate eforturile au fost în zadar. Trupul neînsuflețit al bărbatului a fost transportat la serviciul de medicină legală din Alba Iulia, unde se va stabili cu exactitate cauza decesului.
Deși se suspectează un șoc anafilactic, o confirmare oficială a cauzei morții urmează să fie stabilită în urma autopsiei.
În tot acest timp, familia și apropiații bărbatului se pregătesc de înmormântare.