Pe Iana Novac o știe toată lumea, este fostă componentă a trupei A.S.I.A, trupă care făcea ravagii în anii 2000, piesele lor erau fredonate peste tot. Odată cu trecerea timpului, Iana s-a reorientat și, totodată, și-a schimbat stilul muzical. Invitată în emisiune ”Teo Show”, soprana a vorbit deschis despre viața personală și despre greutățile pe care le întâmpină atunci când este nevoită să stea departe de familie.
Iana Novac, între familie și scenă: ”Ne-a aruncat cheile la mașini peste gard la vecini”
Iana Novac este împlinită din toate punctele vedere, are o familie superbă și îi merge foarte bine și pe plan profesional. Soprana urmează să susțină un concert aniversar la Sala Palatului, în cinstea celor 20 de ani de activitate, pe 24 octombrie.
Fosta componentă a trupei A.S.I.A a dezvăluit că viața cu doi copii nu este deloc ușoară, mai ales când trebuie să se împartă și între concerte și familie. Aceasta a mai precizat că nu petrece suficient timp cu cei mici, însă fiecare moment cu ei contează enorm pentru ea.
”Copiii, sărăcuții, de vreo două luni sunt fără mamă și fără tată, noi muncim foarte mult. Ericuța înțelege, Alexandru nu prea realizează. Atât îmi spune: adu mămica bombonica. Eu vin cu multe bombonele care să-i suplinesc lipsa mea.
Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12
Iana a dezvăluit că își controlează copiii îndeaproape și are mare grijă ca aceștia să nu aibă contact cu gadgeturi, astfel cei mici nu au telefoane, mai ales fetița cea mare. Aceasta a apelat la un alt truc, i-a cumpărat fetei un ceas performant cu o cartelă și astfel vede ce face, atunci când este acasă.