Denisa Coțolan l-a filmat pe Iancu Sterp în timp ce îi pregătea o surpriză delicioasă, în bucătărie.
Cum își răsfață Iancu Sterp iubita?
Iancu Sterp este o fire romantică și încearcă să o surprindă iubita sa ori de câte ori are ocazia. Într-o postare pe TikTok, Denisa Coțolan și-a filmat iubitul, în bucătărie, în timp ce îi pregătea o surpriză acesteia.
Iancu Sterp apare într-un filmuleț în timp ce pregătește clătite pentru iubita sa. Deși pare ușor stânjenit, acesta reușește să întoarcă clătita fără incidente.
Denisa Coțolan a postat videoclipul însoțit de un mesaj plin de recunoștință: „ Cum să nu îl iubesc”.
@denisacotolan Cum să nu il iubesc 🤍🤩
Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii
♬ sunet original- Denisa Coțolan
Iancu Sterp s-a îndrăgostit de iubita sa încă din perioada liceului
După nunta surorii lui, și Iancu Sterp a decis să-și ducă relația la următorul nivel. El și iubita lui s-au mutat împreună în Timișoara, în orașul în care tânăra studiază în prezent. Cei doi au învățat împreună la același liceu, dar nu în aceiași clasă, ea fiind cu un an mai mică decât Iancu.
Acesta a declarat că s-a îndrăgostit de ea atunci când el era în clasa a X-a, iar ea a IX-a.
„Povestea noastră e de opt ani, numai că nu ne știa nimeni, nu eram la TV. E din liceu, eu eram în clasa a X-a, ea a IX-a, eram mai copii, am fost atunci împreună, eram mai necopți la minte. După care am luat-o pe drumuri un pic separate, dar uite, dacă dragostea este adevărată și mare, până la urmă ne-am intersectat și suntem împreună acum. A fost singura fată de care am fost îndrăgostit și pe care am iubit-o și de aia niciodată nu mi-am putut lua gândul de la ea. În perioada asta de 7-8 ani cât nu am avut relație, noi ne-am mai dat câte un mesaj, am mai vorbit pe ici, pe colo, aveam scânteia aia, iar acum ne-am mai maturizat și am decis să fim fericiți. Acum suntem bine. A venit din partea amândurora și natural. Acum vrem să recuperăm timpul pe care l-am pierdut.”
Cine este Iancu Sterp?
Iancu Sterp a lansat câteva piese muzicale, dar nu a ajuns la succesul fratelui mai mare, Culiță Sterp, care este acum unul dintre cei mai îndrăgiți cântăreți din România. Pe lângă melodii, Iancu Sterp a fost cunoscut de publicul de la noi și în urma aparițiilor din câteva reality show-uri.
Acesta a avut parte de o copilărie dificilă. La un moment dat, mama lor s-a și despărțit de soțul ei, iar Iancu a muncit mult în gospodărie de la o vârstă fragedă și chiar și acum o ajută cât de des poate pe cea care i-a dat viață. Pasiunea sa a fost sportul, iar asta s-a transformat de-a lungul timpului într-o carieră, devenind un cunocut luptător de MMA.
Sursă: tiktok.com