Într-un vlog postat marți seară pe canalul său de YouTube, Iancu Sterp a explicat detaliat motivele absenței lui Culiță Sterp și a Danielei Iliescu de la cununia civilă cu Denisa Coțolan și a încercat să reducă tensiunile apărute în mediul online, în legătură cu acest subiect.
Ce dezvăluiri a făcut Iancu Sterp despre absența lui Culiță Sterp și a Danielei Iliescu de la cununia lui
Mezinul familiei Sterp a explicat că întreaga familie se înțelege bine și că există doar niște neînțelegeri minore între câțiva membri: „Scandalul ăsta mai mult este creat pe internet de voi, de unii oameni, pentru că, în realitate, între noi nu este niciun scandal. În familia noastră poate sunt unele neînțelegeri mai mult între femei, ca să zic așa, pentru că voi, femeile, în general, sunteți mai arțăgoase.
Iancu Sterp a spus că l-a invitat pe Culiță la eveniment, însă acesta a fost plecat din țară la un concert deja programat, în Italia.
Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii
Ce discuție a avut Iancu Sterp cu Daniela Iliescu, după ce a lipsit de la cununie
Într-o încercare de a calma spiritele, Iancu Sterp le-a povestit internauților că a discutat cu Daniela după ce aceasta a lăsat un comentariu pe rețelele sociale, prin care a sugerat că nu a fost invitată la cununie. „Eu am vorbit și cu ea, că ea a lăsat un comentariu că n-a fost chemată și i-am spus Danielei că nu e în regulă comentariul ăla, pentru că ea știe clar că nu ar fi venit fără Culiță și, într-adevăr, și-a cerut scuze și a zis că a fost un impuls de moment”.
Iancu Sterp și Denisa Coțolan vor avea nunta și cununia religioasă duminică, pe 27 octombrie, iar Culiță nu va mai absenta de la acest eveniment, ba chiar va avea un moment muzical la nunta fratelui său: „O să fie prezent la nuntă și la cununia religioasă”.