Iarna își intră în drepturi. Anunt de la ANM! Urmează și temperaturi de -13 grade celsius în România

Autor: Denisa Avram

Meteorologii au anunţat la ce să ne aşteptăm din punct de vedere al vremii în următoarea perioadă. Se anunţă ninsori, viscol și polei.

ANM anunță că în perioada următoare ne putem aștepta și la temperaturi de minus treisprezece grade Celsius, în unele zone ale țării. Astfel, aceste scăderi bruşte de temperatură anunţă că iarna şi-a intrat oficial în drepturi.

Avertizare meteo de ninsori, viscol și polei 

Avertizarea de vreme rea ca intra în vigoare din noaptea zilei de duminică, 10 ianuarie. vor urma trei zile de ninsori, viscol și polei, în special în jumătatea de sud a țării.

Cei de la ANM au emis o alertă meteo începând cu ora 23.00. Meteorologii avertizează că și temperaturile vor scădea drastic.

„În zonele mai joase din țară, inclusiv în Capitală, pe parcursul acestei nopți și mâine vom putea să discutăm de un strat de până la 15-20 de centimetri, dar în zona montană, unde va ninge, stratul va mai crește și deja la Bâlea Lac înregistrăm 166 de centimetri”, a declarat Elena Mateescu, directorul general al ANM într-un interviu la Digi24 

Elena Mateescu, directoarea ANM a mai precizat că începutul săptămânii viitoare va fi marcat de ploi și lapoviță care vor duce la formarea de polei. În zonele mai joase ale ţării ne putem aştepta la intensificările de vânt cu rafale în zonele mai joase. La munte, la altitudini mai mari, va fi viscol.

Citește și: Greutate si inaltime copii in functie de varsta

Citește și: Bogdan și Gagea, discuție în grădina casei. Motivul pentru care Gagea nu a putut merge spre o altă fată. „Adevărul o să iasă la suprafață!”

„Ceea ce e de remarcat e și regimul de temperaturi, de la o primă săptămână a lunii ianuarie foarte călduroasă, care a adus o abatere termică pozitivă de 6,1 grade Celsius față de normal, discutăm până spre finele celei de a doua decade a lunii ianuarie de valori sub ceea ce ar fi normal pentru aceste săptămâni. Iar finele săptămânii viitoare e posibil să fie chiar mai coborâte, sub minus 12-13 grade Celsius în zone depresionare din estul Transilvaniei și chiar în Moldova.

Inclusiv în Capitală e posibil să consemnăm valori sub minus 8 grade Celsius la nivelul minimelor, iar maximele destul de coborâte, 1, 2 grade cel mult”, a concluzionat șefa ANM.

Citeste si: Alerta meteo! ANM a emis o atentionare nowcasting de ceata densa! Iata care sunt judetele vizate!

Ultima zi din weekend va aduce lapoviță și ninsori, în special în sudul țării și în Capitală, spun meteorologii.

Până luni dimineața, 11 ianuarie, stratul de zăpadă poate ajunge să măsoare chiar și 20 de centimetri.

Citeste si: Prognoza meteo ANM pentru luni, 11 ianuarie 2021. Vremea se va mentine rece! Meteorologii au emis o noua atentionare Cod Galben de ninsori si viscol!