Iasmina suferă când vede apropierile dintre Moldo și Alexandra! Cum a reacționat concurentul de la „Casa iubirii” când a aflat ce simte, de fapt, Iasmina pentru el

Autor: Diana Ghita

Ediția de marți, 21 ianuarie, a emisiunii „Casa iubirii” a scos la iveală tensiuni și sentimente nerezolvate între Moldo și Iasmina, după ce Veronica a adus în discuție impactul pe care cina lui Moldo cu Alexandra l-a avut asupra Iasminei.

Veronica i-a dezvăluit lui Moldo că, în timpul cinei cu Alexandra, Iasmina a fost vizibil afectată, ceea ce l-a surprins pe concurent.

Cum a reacționat Moldo când a aflat ce simte Iasmina pentru el

Moldo i-a recunoscut Veronicăi că nu era conștient de aceste detalii despre Iasmina: „Treaba asta n-o știam”.

Tot Veronica a continuat să ofere detalii despre starea Iasminei, menționând că aceasta era foarte supărată și aproape în lacrimi.

„Ieri era foarte supărată și am întrebat-o: 'De ce ești tristă?' și am întrebat și de tine, dacă o fi din cauza lui Moldo, și ei îi venea să plângă. Adică se vede clar că fata suferă”.

Deși a ascultat cu atenție, Moldo a pus la îndoială intensitatea sentimentelor Iasminei: „Cred că anumite cuvinte poate le și folosești cu un înțeles mult prea mare, că suferă.

Repet, nu am avut relație sau o chestie de genul, știi? Și nu cred că ar suferi sau ar putea să sufere din punctul ăsta de vedere”.

Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii

Citește și: David Pușcaș, extrem de afectat în urma declarațiilor făcute de mama lui adoptivă, în cadrul emisiunilor TV. „A fost foarte multă durere să îmi văd mama vorbind așa.”

Ce părere are Veronica despre relația dintre Iasmina și Moldo

Veronica i-a explicat că percepțiile dintre bărbați și femei diferă, iar sentimentele Iasminei ar putea fi mai profunde decât își imaginează: „Noi, femeile, suntem cumva altfel, nu ca și voi. Tu le vezi într-un fel, ea le vede în altul. Deși mi se pare și mie, acum, un pic mai dificil pentru voi doi, că o dați atât în prietenie și asta creează o rezistență între voi doi, care face pasul, știi? E, cumva, o barieră și asta, că voi o

dați în prietenie, dar niciunul dintre voi nu-și poate asuma mai mult”.

Moldo a încheiat discuția pe un ton neutru, refuzând să facă promisiuni sau să ia o poziție clară. „Nu e vorba de asumat, pur și simplu ce o să fie, o să fie. Ce o să se întâmple, o să se întâmple. Nu știu”, a afirmat el, lăsând în aer întrebările legate de relația cu Iasmina.

Rămâne de văzut cum vor evolua lucrurile între Moldo, Alexandra și Iasmina, într-o situație ce pare să devină tot mai complicată în sezonul 4 din „Casa iubirii”.