Posibil ca jocul de Blackjack să fie cel mai popular, dintre toate cele disponibile în cazinourile din lume, atât online cât și offline, lucru confirmat de statistici și alegeri. Odată vorbim despre faptul că este prezent absolut peste tot, apoi menționăm faptul că este deseori ales drept partidă de joc, dar și faptul că de aici se raportează cel mai frecvent câștiguri de la mesele de cărți. Iar să poți fi cel numit winner, este cu adevărat miza principală, care vine la pachet cu satisfacții, dar mai ales cu profituri financiare, care este ceea ce contează până la urmă pentru fiecare dintre jucători. Dacă te întrebi cum anume poți și câștigător, înainte de toate trebuie nu doar să înțelegi jocul, dar și să știi concret ce ai de făcut.
Mai apoi, desigur, trebui să fii participant la un cazino corect, de calitate și potrivit, dar și să aplici niște strategii care îți pot fi adevărate avantaje. Desigur, menționăm că niciun secret nu vine cu vreo garanție, dar îți poate îmbunătăți jocul, așa că nu te baza exclusiv doar pe aceste detalii, căci se spune că Blackjack este un joc al probabilităților, al unor elemente care nu se pot controla. Ce trebuie să reții încă de la început este că ai scopul de a totaliza cărți care să nu depășească 21 și să speri că întotdeauna ai cărți mai bune decât ale dealer-ului. Și, în plus, înainte de toate, nu uita să pierzi din vedere lucrul pentru care ai ajuns încă de la început aici - distracția!
Bătălia cu Marginea Casei
Indiferent că ești amator sau profesionist, atunci când vine vorba despre gambling, cazinourile au făcut în așa fel încât avantajul să fie de partea lor, iar tu duci permanent o lupta cu Marginea Casei. Asta înseamnă că pentru fiecare pariu al tău, cazinourile vor obține un anumit procent din profit, ceea ce înseamnă că, așa cum ți-ai dat seama deja, Casa câștigă mereu pe termen lung. Poți face, însă, ca acest lucru să nu mai acționeze ca o pierdere și să îți maximizezi poziția ca fiind una favorabilă. Fie poți dubla o mână, sau poți opta pentru bonus 3 la 2, în loc de 1 la 1. În principiu trebuie să îți cunoști șansele, să profiți de toate opțiunile valabile. Ce trebuie să știi este că The House Edge, adică marginea case este una fixă, însă pentru perioade lungi, deci nu este una deja stabilită pentru fiecare mână, iar asta ar putea însemna să obții avantaj dacă te dublezi, dar după împărțirea cărților și îți poți crește, astfel, șansele.
Nu te grăbi și acordă-ți cât timp ai nevoie
Posibil că cel mai valoros sfat pe care o să îl primești este acela de a ți se spune să ai răbdare. Nu te aștepta să fii foarte bun încă de la început, pentru că nu prea ai cum, chiar și atunci când ai pretenția că ai învățat jocul foarte bine, căci nu prea ști cu ce te confrunți, decât atunci când faci practic jocul live. Așadar, permite-ți câteva runde cu greșeli, ia-ți timp să faci observații și să iei notițe și să înveți din orice crezi că iți poate fi de folos ulterior.
Poți face acest lucru dacă pariezi din spate - adică să nu fie nevoie să iei o singură decizie, deși joci câte runde dorești, indiferent dacă alegerea va aduce o pierdere sau un câștig. Acest lucru îți va permite să observi cum procedează ceilalți jucători, să vezi ce fel de mișcări adoptă, unde greșesc și ce fac bine; în principiu să fii un bun observator critic. Și practică mereu când poți, exersează de fiecare dată când se ivește ocazia, pentru că doar așa vei ști mai mult și mai bine.
Strategii și ponturi generale
Posibil ca cea mai des întâlnită strategie de câștig este sugestia de a te folosi de probabilitatea matematică, adică de a numără cărțile, cât pentru a anticipa ce cărți îți vor veni ție, un lucru care necesită o bună și intensă pregătire. Totodată, ai putea fi învățat să dublezi suma pariată, atunci când ai pierdut, iar acest lucru este cunoscut drept sistemul Martingale, în ideea de a-ți recupera pierderile și profitul să fie, chiar dacă unul mic - cu toate că nu se recomandă și nici nu acceptă. Un alt lucru care ți-ar putea fi de folosi ar fi să înveți și cum să faci separarea cărților, dar și să știi cum te ajută asta (spre exemplu, lasă separat așii și optarii, dar nu despărți niciodată cărțile de 10 de cele de 5); sub nicio formă nu accepta pariurile suplimentare, căci RTP-ul este unul redus, de 95%.
Cum să îți maximizezi pozițiile profitabile
Ai putea fi ușor surprins de acest sfat, când vine vorba despre a fi câștigător la Blackjack, poate și pentru că este ceva atât de banal și totuși ignorat: urmează regulile de bază. Un lucru atât de simplu, îți poate fi atât de benefic, pentru că îți dai singur șansă la câștiguri reale pe termen lung, fără trucuri sau strategii care te pot epuiza. Nici măcar nu este vorba despre ceva complicat, ci doar despre a memora regulile și de a le aplica, pentru a face mutările potrivite la momentul potrivit. Ai putea crede că iei totul prea în serios, dar îți garantăm că merită, pentru că astfel ști sigur și că nu te complici, dar și că îți este mai simplu să te distrezi, fără bătăi de cap.
În timp îți vei da seama și tu ce anume funcționează pentru tine și ce nu, atunci când este vorba despre jocul de Blackjack. Atunci nu vei mai urma niciun manual de instrucțiuni și sfaturi, căci vei ajunge să simți jocul și să nu mai gândești prea mult. Iar asta îți va aduce, probabil, cele mai mari satisfacții, dincolo de a fi un campion în lumea pariurilor.