ICEEfest 2016 continua competitia "200 Seconds of Fame" dedicata tuturor startup-urilor de tehnologie

Editor: Alexandra Dragos
Actualizat: 19 sep 2020, 13:25

ICEEfest, cel mai mare festival dedicat Internetului din Europa Centrala si de Est, ofera startup-urilor de tehnologie sansa sa se prezinte in fata antreprenorilor si investitorilor.

Pentru a participa la" 200 Seconds of Fame" trebuie sa te inscrii pe pagina oficiala a Festivalului, pana pe 31 mai. Trimite numele startup-ului tau impreuna cu o scurta descriere.

10 startup-uri vor fi alese pentru a-si prezenta punctele forte pe scena ICEEfest. Fiecare participant va avea la dispozitie 200 de secunde pentru a convinge atat juriul cat si publicul din sala, care isi poate vota favoritii prin intermediul Aplicatiei ICEEfest.

Daca vrei ca intreaga audienta a Festivalului sa auda de startup-ul tau, rezerva un stand si peste 3.500 de oameni pot avea acces la ideile tale. In pretul standului primesti acces la toate prezentarile si zonele VIP plus doua bilete (a caror valoare la zi este de 400 de euro).

Competitia va fi jurizata de antreprenori si investitori cunoscuti in Europa Centrala si de Est, asa ca, ulterior aveti posibilitatea de a intra in discutii pentru posibile investitii.

Printre jurati vor fi: Marius Ghenea (3TS Partners), Odysseas Ntotsikas (Fondator ThinkDigital Group), Steffen Ehrhardt (Google), Niall Harbison (Lovin Dublin), Apostolos Apostolakis (Venture Friends) si Oldrich Bajer (Zoot), dar si alti investitori.

Scena de startup-uri de la ICEEfest 2016 va avea o zona inspirationala.

Speech-ul de deschidere va fi al lui Niall Harbison. CEO-ul Lovin Dublin si autorul celebrei carti “ Get the Shit Done ” vine sa vorbeasca despre curajul si pasiunea cu care un antreprenor trebuie sa-si gandeasca fiecare pas al afacerii sale.

Citește și: Bebe la 1 luna – dezvoltarea bebelusului si sfaturi pentru parinti

Citește și: Bogdan și Gagea, discuție în grădina casei. Motivul pentru care Gagea nu a putut merge spre o altă fată. „Adevărul o să iasă la suprafață!”

Start-up.ro e

partenerul din acest an al ICEEfest pentru proiectul" 200 Seconds of Fame" astfel ca inscrierile se pot face si la adresa [email protected].

ICEEfest a anuntat, tot azi, lansarea unul bilet special pentru startups: cu doar 30 de euro poti avea acces in ziua a 2-a a festivalului (10 iunie, incepand cu ora 15:00), atunci cand au loc prezentarile dedicate antreprenorilor, precum si, ulterior, petrecerea de networking din finalul festivalului.

Puteti vedea Agenda ICEEfest 2016 pe site-ul oficial al festivalului. Tot acolo gasiti si detalii despre faptul ca Netflix va sustine la editia de anul acesta prima prezentare la un eveniment de acest gen din Europa de Est.