Ies la lumină noi detalii în cazul Loredanei, cea care i-a curmat viața Alinei, în Mangalia. „Și-a bătut joc de Alina”. Mama victimei a făcut dezvăluiri tulburătoare

Autor: Diana Ghita

Crima din Mangalia

Sursa: Arhivă

Crima din Mangalia a avut loc în această vară, într-o cameră de hotel de pe litoralul Mării Negre. Acolo, Loredana și-a ucis cu sânge rece prietena din copilărie.

În urmă cu două luni și jumătate, crima din Mangalia cutremura întreaga țară. Cazul Alinei, tânăra ucisă cu bestialitate de cea mai bună prietenă, Loredana, a fost foarte mediatizat, datorită modului în care asasina a pus totul la cale.

Mama Alinei cere despăgubiri familiei Loredanei

Loredana a înjunghiat-o pe Alina în urma unui conflict verbal, iar mai apoi, s-a descotorosit de cadavrul ei înghesuindu-l într-o valiză și abandonându-l într-un parc din Mangalia.

Acum ies noi detalii la iveală despre criminala Alinei. Potrivit expertizei psihiatrice la care a fost supusă, aceasta a avut discernământ în momentul în care și-a omorât prietena în camera de hotel.

După aflarea acestui lucru, familia victimei îi cere despăgubiri serioase Loredanei, și, de asemenea, aceștia își doresc să fie închisă pe viață pentru crima comisă.

„Am cerut daune morale 200.000

euro. Loredana merită pedeapsa pe viață. Prea mult și-a bătut joc de Alina, o bătea, țipa la ea.”
, a declarat mama Alinei Ciobanu, Paulina.

În acest sens, avocatul familiei Ciobanu a transmis că va face tot posibilul pentru ca încadrarea juridică a faptei Loredanei să fie modificată.

„Noi încercăm să aducem argumente ca să modificăm încadrarea juridică, nu este niciun secret.

Încercăm să arătăm că este o premeditare și că trebuie schimbată încadrarea în omor calificat cu limitele de la 15 ani la 25 ani.”, a explicat avocatul Florin Răican.

Citește și: Hemoglobina: Ce este si ce se ascunde o valoare scazuta a acesteia?

Citește și: Bogdan și Gagea, discuție în grădina casei. Motivul pentru care Gagea nu a putut merge spre o altă fată. „Adevărul o să iasă la suprafață!”

Citește și: Loredana, tânăra care și-a ucis prietena la Mangalia, ar fi suferit un avort „S-ar putea întrezări motivul crimei” Noi detalii din anchetă au ieșit la iveală

Rudele Alinei fac dezvăluiri tulburătoare

Suma de 200.000 de euro a fost cerută în cadrul audierilor de marți, 17 octombrie, care s-au desfășurat la Parchetul Tribunalului Constanța, unde s-a aflat, totodată, și rezultatul expertizei psihiatrice.

După acest proces, mama Alinei a mărturisit că moartea acesteia i-a afectat foarte mult atât pe ea, cât și pe frații Alinei.

„A avut discernământ, a plănuit să facă asta. Așa a ieșit la expertiza psihiatrică. Pentru noi a fost foarte greu și ne este în continuare foarte greu. Copiii pe care îi mai am sunt afectați și ei. Am visat-o.”, a mai spus Paulina.

De asemenea, și mătușa victimei suferă enorm pentru pierderea ei. Aceasta a dezvăluit că timpul a trecut foarte greu de când nepoata ei a fost ucisă. Totodată, femeia a mai povestit despre Alina faptul că era un suflet curat și o fată cuminte, de aceea îi pare foarte rău pentru tot ceea ce i s-a întâmplat tinerei.

„O perioadă grea, stau și o aștept. Mi se pare că vine, dar nu mai vine, nimeni nu o mai poate aduce înapoi. Mi-a mai apărut în vis, dar nu stă mult, pleacă. Sper să fie bine, că nu a fost vinovată cu nimic. Mergea în fiecare duminică la biserică cu mine, o fată tare bună.”, a transmis mătușa Alinei Ciobanu.

Citește și: „Încă nu realizez de ce am pus mâna pe cuțit” Loredana, criminala din Mangalia, are coșmaruri cu victima