Părinții băiatului care a lovit, cu mașina, un grup de 8 persoane în stațiunea 2 Mai au transmis luni seară, pe 22 august, faptul că nu vor interveni în acest caz și își vor lăsa fiul să răspundă în fața legii, pentru fapta comisă, potrivit HotNews.ro.
Primele declarații ale părinților
În comunicatul transmis pentru HotNews.ro, Miruna și Mihai Pascu, părinții lui Vlad, și-au expus reacția cu privire la accidentul produs de fiul lor, dar au și anunțat faptul că doresc să vină în sprijinul familiilor îndurerate în urma acestei tragedii.
Aceștia susțin că șocul și durerea provocate de cumplitul eveniment nu pot fi exprimate în cuvinte. Însă, ei sunt de acord că un copil pierdut este de neînlocuit.
,,Căutăm să găsim un echilibru şi dorim să ne oferim sprijinul şi susţinerea pentru tratamentele medicale necesare pentru a veni în ajutorul familiilor greu încercate.
Nu încercăm să-l absolvim pe fiul nostru de rigorile legii, suntem conştienţi de implicaţiile pe care le va avea această tragedie asupra vieţii lui şi nu încercam să-l ferim de răspunderea pentru faptele sale.”, au susținut părinții tânărului de 19 ani, care au mai adăugat că trec prin momente de suferință nemărginită.
Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii
Familia băiatului care a produs accidentul de la 2 Mai
Șoferul care a provocat accidentul de la 2 Mai, în dimineața zilei de sâmbătă, în urma căruia a luat viața a doi tineri și a rănit alți trei, a fost depistat ca fiind Vlad Pascu, în vârstă de 19 ani.
Mama lui deține mai multe afaceri în sfera imobiliară, iar tatăl are o pasiune pentru mașini puternice. Imaginile de pe profilulurile de social media ale lui Vlad îl surprind în diverse ipostaze. Acesta se fotografiază fie îmbrăcat în diferite haine de firmă, fie lângă bolizi de lux.
De asemenea, tânărul a postat și o fotografie în care purta un tricou cu mesajul ,,Drugs are my life”, având în vedere că probele prelevate la scurt timp după accidentul rutier arătau că acesta consumase mai multe feluri de droguri .
Acum, Vlad Pascu se află în arest preventiv pentru 30 de zile, conform deciziei Judecătoriei Mangalia. Tânărul era șofer începător, obținând permisul de conducere în luna mai 2023.