Este vorba despre nimeni altul decât Culiță Sterp. Celebrul cântăreț de manele a vrut să le arate fanilor cum i-ar sta cu părul lung, însă nu s-a așteptat să stârnească amuzament și confuzie în rândul fanilor săi din mediul online.
Cum a reușit Culiță Sterp să inducă pe toată lumea în eroare
Culiță Sterp este un artist foarte deschis cu publicul său, atât în privința anumitor aspecte din cariera sa, cât și vizavi de viața lui privată.
Așa a făcut și de această dată, postând, recent, niște fotografii cu mai multe frizuri, aplicate pe o poză cu el. Acesta le-a arătat internauților trei variante: tunsoarea lui caracteristică, o imagine în care este vopsit blond și una în care are părul lung până la umeri.
Culiță a reușit să obțină respectivele poze cu ajutorul unei aplicații foarte inteligente, specializată în editarea foto, altfel nu se explică modul în care bărbatul a reușit să facă imaginile în așa fel încât să pară atât de realiste.
În descrierea postării de pe pagina lui personală de Instagram, cântărețul le-a solicitat fanilor să aleagă unul dintre cele trei stiluri, scriind: „Am o mare dilemă! 1, 2 sau 3?”.
Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii
Cum au reacționat internauții la postarea lui Culiță Sterp
Fanii artistului nu au întârziat să-i răspundă, arătându-se fie foarte amuzați de fotografii, fie complet confuzi. Aceștia l-au asemănat pe manelist cu diverse personalități, precum celebrul cântăreț latin Maluma sau personajul Aquaman.
„2 Maluma!/ 3 Aquaman varianta românească. Respect/ La 3 zici că ești tarzan/ Dacă vede Aquaman poza asta că arăți mai bine ca el, devine gelos, îi furi munca/ Cu 3 ai fi un actor bombă/ Iisus Hristos/ Un fel de Viking/ Sandu Ciorbă”, au fost câteva dintre comentariile urmăritorilor amuzați.
Însă, în secțiunea de comentarii s-au regăsit și fani serioși, care i-au spus, sincer, cu ce frizură i-ar sta cel mai bine. Printre aceștia s-a numărat chiar și sora lui, Ileana Sterp.
„Ador 3”, a spus sora lui Culiță Sterp. Însă alți internauți i-au spus artistului că cel mai bine i-ar sta cu tunsoarea lui clasică: „ Este 1 cel mai fain/ I like no 1, please don't change (Îmi place numărul 1, te rog nu te schimba)/ În a treia ești plăieș, în a doua pe la 40, rămâi așa cum ești, fecior fain”.