Deși Ileana Sterp a vrut să transmită mesajul pe Instagram cu intenții pașnice, nu a reușit să facă acest lucru, motiv pentru care femeile și mămicile au asaltat-o cu comentarii răutăcioase sau au tras-o la răspundere.
Ce mesaj a transmis Ileana Sterp înainte să nască
În urmă cu o zi, Ileana Sterp și-a dorit să încurajeze mămicile care vor să nască pe cale naturală transmițându-le un mesaj pe Instagram.
Citește și: Cum și când va naște Ileana Sterp. Sora lui Culiță este pregătită pentru a întâmpina noul membru al familiei
„Acestă postare o fac pentru femeile însărcinate și pentru cele care intenționează să aibă un copil.
Vă spun că nici-o alta experiența nu se compară cu nașterea bebelușului tău.
Nașterea naturală este cea mai sigura pentru bebeluș pentru că ea presupune parcurgerea etapelor de travaliu fără ajutorul medicației, lucrurile decurgând natural 100% așa cum Dumnezeu a lăsat.
După o naștere naturală, recuperarea este mai rapidă, te vei putea mișca mai repede și vei putea alăpta imediat, profitând de așa-numita oră de aur, pentru a pune nou-născutul la piept și favorizând astfel instalarea lactaței.
Sunt foarte multe beneficii la nașterea naturală și eu vă încurajez în direcția asta. Eu am născut-o pe Carla natural fără epidurală sau alte intervenții, mi-am dorit să simt eu pe pielea mea ce înseamnă nașterea. La a doua naștere îmi doresc să nasc tot așa.
Cred cu tărie că majoritatea femeilor pot să facă asta, Dumnezeu ne-a înzestrat cu puterea și darul minunat de a da viață.
Citește și: Gingii inflamate la bebelusi: cauze si solutii privind tratamentul
Știu că în România de multe ori se încurajează cezariana, dar dacă mama este hotărâtă spre natural, nimic nu o poate opri! Desigur, decizia aparține fiecărei femei!
Fiți puternice! Puteți!”, este mesajul transmis de Ileana Sterp, alături de două fotografii cu burtica de gravidă.
Vezi această postare pe Instagram
Cum a reacționat Ileana Sterp la valul de comentarii răutăcioase
După ce a văzut că mesajul ei nu a fost primit bine, Ileana Sterp a reacționat încercând să explice care erau, de fapt, intențiile sale, justificând faptul că nu a susținut nicio secundă că femeile care nu nasc prin cale naturală sunt „mai puțin mame”.
„Se pare că am stârnit o „furtună” cu ultima postare. Scumpele mele FEMEI. Nicio secundă nu am judecat sau desconsiderat naşterea prin cezariană și nicio clipă nu am considerat că ești mai puțin mamă dacă naști prin cezariană. Sunt femei care au înțeles exact ceea ce am vrut eu să transmit prin descrierea postării, dar sunt şi acele femei care nu înțeleg sau mai degrabă nu vor să înțeleagă și se leagă de lucruri pe care nici nu le-am pomenit.
Spun și aici, încurajez nasterea naturală dacă sarcina decurge 100% bine și mama este aptă pentru asta. Și cred cu tărie că majoritatea dintre noi, PUTEM! Frumoaselor, drăguțelor și minunatelor, să alegeți să nașteți așa cum credeți că este mai bine pentru voi, aşa cum vă dictează inima, eu doar încurajez un lucru firesc şi natural. Am făcut postarea în special pentru femeile care își doresc să nască natural, dar nu li se oferă această şansă din diferite motive pe care nu le mai enumăr ca să nu mai săriți pe mine.
Mă repet, faceți cum credeți că este mai bine pentru voi, pentru bebeluș, dar vă rog, lăsați-mă să susțin normalul și firescul și citiți cu atenție descrierile înainte să aruncați cu vorbe urâte!”, a transmis Ileana Sterp, pe Instagram Story.