Ileana Sterp trebuie să se împartă între doi copii, ambii având la fel de multă nevoie de ea, iar, acum, fiica ei a răcit. După nici o săptămână de când a început grădinița, micuța a început să nu se simtă bine.
Ileana Sterp are copilul răcit
De câteva zile, Carla merge la grădiniță. Deoarece vremea se schimbă de la o zi la alta, iar sistemul imunitar al copiilor nu este foarte puternic, aceasta a luat răceală, cel mai probabil, de la alți copii.
În timpul nopții, Carla a început să tușească și să respire greu, motiv pentru care, la primele ore ale dimineții, Ileana și-a luat fiica și a dus-o la medic. În urma unor investigații, i s-a spus că fetița a făcut laringită acută.
Din nefericire, aceasta este a doua oară când Carla trece prin așa ceva, dar fiica mamei Geta este convinsă că fiica ei se va face bine repede și că totul va trece în curând.
„Astăzi nu mergem la grădi deoarece Carla a început noaptea să tușească urât și să respire greu. Am fost la medic și are laringită acută, țin minte că a mai avut o dată și a fost destul de urât.
Pentru a se asigura că Damir nu se va îmbolnăvi, în timpul zilei, Carla a mers la bunica ei, pentru a nu sta mereu lângă fratele ei.
Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12
Ileana Sterp nu este de acord cu botezul copiilor
În cadrul emisiunii „În Oglindă”, Ileana Sterp a recunoscut că nu este de acord cu botezul copiilor, deoarece, având o vârstă fragedă, aceștia nu au păcate care să trebuiască să fie iertate.
Mai mult decât atât, deoarece ea a trecut la penticostali în urmă cu doar câțiva ani, consideră că fiecare copil ar trebui să aleagă, atunci când are maturitate și discernământ, religia pe care să o aibă. De asemenea, Ileana a recunoscut că nu știe ce să facă în ceea ce privește botezul celui de-al doilea copil, dar își pune toată nădejdea în Dumnezeu.
„Nu știu cum vom proceda la al doilea copil, dar am nădejde în Dumnezeu și mă rog să ne arate El cum este mai bine. Consider că botezul trebuie să îl faci tu, conștient fiind de asta și mărturisind cu gura ta”.