Ilie Năstase, dezamăgit de pensia specială primită de la stat. Câți bani încasează fostul tenismen lună de lună

Author: Diana Ghita
Actualizat: 02 sep 2024, 00:10

Câți bani primește Ilie Năstase de la stat

Sursa: Facebook Ilie Năstase; Unsplash

Ilie Năstase este cunoscut drept cel mai mare tenismen din istoria țării noastre. În prezent acesta este retras din activitate, fiind chiar și pensionat.

Ilie Năstase, în vârstă de 77 de ani, primește pensie specială din partea statului. În jurul acestui subiect au apărut numeroase speculații, potrivit cărora fostul jucător de tenis ar primi o sumă frumoasă de bani de pe urma respectivei pensii.

Câți bani primește Ilie Năstase în fiecare lună de la stat

Pe lângă numele răsunător pe care îl are în lumea sportului, Năstase are și grade militare, fiind decorat cu două stele pentru gradul de general-maior în retragere. Acesta a primit respectiva distincție pentru că a fost sportiv legitimat la Steaua, dar și pentru că a fost primul lider mondial din istoria ATP.

Astfel, datorită titlului pe care l-a primit, fostul tenismen este eligibil pentru pensia militară. În România, cei care au activat în domeniul militar au dreptul de a beneficia de pensii speciale, ale căror sume sunt unele foarte generoase. Însă, acest lucru se pare că nu se aplică și în cazul lui Năstase, care declară că pensia lui este, mai mult, una modică.

„Nu am fost răsplătit (n.r. pentru că a fost primul lider din istoria ATP), nu am primit nici măcar felicitări. Eu am fost răsplătit cu o pensie de militar de 1.435 de lei pe lună. Asta este răsplata pe care eu o primesc in fiecare lună”,  a mărturisit Ilie Năstase, citat de Agerpres.

Ilie Năstase este general-maior cu două stele
[Sursa: Facebook Ilie Năstase]

Citește și: Ilie Năstase, prins la volan, din nou, după ce a consumat alcool. Ultima dată a fost condamnat la închisoare în 2019 din același motiv

Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii

Citește și: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei

De ce este atât de mică pensia specială a lui Ilie Năstase

De asemenea, fostul sportiv de la clubul Armatei spune că, în mediul public, au apărut diverse zvonuri despre pensia lui, care nu sunt deloc fundamentate, întrucât pensia lui este „specială” doar în teorie.

„Dar să ştiţi că nu mă aşteptam să mă răsplătească cu nimic, dar dacă tot dau la alţii, şi dau serios pensiile astea speciale... L-am auzit pe unul care spunea că eu am pensie specială... Dacă a mea este pensie specială, alea cu adevărat speciale cum dracu' sunt, cât or primi ăia?”,  a transmis Năstase, conform sursei citate.

Nu în ultimul rând, acesta a dezvăluit că beneficiază doar de distincția care i-a fost oferită, nu și de răsplata financiară aferentă gradului său militar. 

„Mi s-a explicat că, fiind avansat la modul excepțional, voi beneficia doar de grad, nu și de bonificațiile sale materiale. M-am mirat, dar după ce am primit anumite explicații, am acceptat situația”,  a declarat fostul tenismen, pentru Playtech.

Citește și: Ce schimbări prevede legea pensiilor speciale. Vârsta minimă de pensionare crește, la fel și supraimpozitarea