Imagini apocaliptice în Grecia, din cauza incediilor de vegetație! Zeci de mii de turisti au fost evacuați din hoteluri

Autor: Diana Ghita
Actualizat: 03 iul 2024, 12:28
incendiu imens Foto(4)

Mai multe insule din Grecia sunt afectate de incendii de vegetație

Sursa: Pexels.com

Incendiile de vegetație au devastat insulele Kos și Chios, din Grecia, în ultimele trei zile, și au dus la evacuarea a mii de turiști din hoteluri.

Aproximativ zece mii de persoane aflate în  Grecia au fost relocate pe terenuri de fotbal și în săli de sport, din cauza incendiilor de vegetație. Acolo, turiștii au petrecut noaptea fără pături sau mâncare, însă câțiva oameni mai norocoși au fost transportați cu bărci în porturi.

Ce mărturii fac turiștii prinși în mijlocul incendiilor de vegetație din Grecia

Turiștii din Kos au surprins scene apocaliptice de la balcoanele hotelurilor, în timp ce flăcările uriașe pârjoleau vegetația din apropierea stațiunilor.

Șase pompieri au fost răniți în lupta cu incendiile, iar elicopterele au făcut zboruri continue pentru a transporta apă.

Clare Smith, o turistă britanică de 38 de ani, aflată în vacanță pe insula Kos cu soțul și fiica lor de nouă ani, a descris pentru Sky News scenele apocaliptice din zonă. Vacanța lor a fost perturbată de coloanele groase de fum negru care au acoperit cerul pe parcursul zilei, semn că situația se înrăutățea semnificativ.

Familia, venită din Edinburgh, se afla într-un hotel situat în afara stațiunii Kardamena când au primit alerte pe telefon care le recomandau să evacueze zona din cauza incendiului de vegetație.

Citește și: Mai mulți turiști români au fost evacuați din hoteluri în Turcia, în urma incendiilor de vegetație. Anunțul de ultimă oră făcut de MAE!

„Toată lumea este speriată”, a spus Clare Smith. De asemenea, ea a explicat că, împreună cu ceilalți oaspeți, au așteptat indicații, iar personalul hotelului le-a spus că autocarele vor veni să-i evacueze. Pe tot parcursul zilei, Clare a observat avioane și elicoptere intervenind pentru a stinge sau izola flăcările, care se aflau la aproximativ 9-10 kilometri distanță.

Citește și: Hemoglobina: Ce este si ce se ascunde o valoare scazuta a acesteia?

Citește și: Laurențiu Reghecampf, dezvăluiri cutremurătoare despre ziua în care tatăl său s-a stins din viață: „A avut foarte multe momente când s-a simțit rău, dar mama mereu a fost lângă el.”

„Vântul bate foarte tare. Cerul este acoperit de fum. E ca apocalipsa, te simți ca într-un film de război", a mai relatat turista, pentru sursa citată.

Ce alte zone din Grecia sunt în flăcări

În ultimele 24 de ore, pe insulele grecești Chios și Creta au izbucnit 50 de noi focare, iar unele provocate în mod voit.

Un român de 38 de ani și un grec de 63 au fost arestați sub acuzația de incendiere intenționată. Românul, cunoscut deja de autorități pentru fapte similare, fusese amendat luna trecută.

Citește și: Un val de căldură face ravagii Europa! Patru turiști au decedat din cauza caniculei în Grecia

În Italia, elicopterele au evacuat sute de oameni dintr-un sat izolat de alunecările de teren, iar în Macedonia de Nord, temperaturile extrem de ridicate sporesc riscul de incendii de vegetație.

Ministerul de Externe român a emis o avertizare de călătorie valabilă până la sfârșitul lunii august, în contextul pericolelor actuale.