Andreea Morega este tânăra studentă la Medicină, ucisă fără milă de către Mirel Dragomir. La două săptămâni de la oribila crimă și de la înmormântare, tatăl tinerei a transmis un mesaj sfâșietor pe o rețea socială.
Tatăl Andreei Morega a transmis un mesaj cutremurător pe pagina sa de Facebook
În urmă cu aproape două săptămâni, o întreagă comunitatea a fost cuprinsă de groază după dezvăluirea unui eveniment tragic.
La două săptămâni de la tragicul eveniment, tatăl tinerei a transmis un mesaj cutremurător pe pagina sa de Facebook. În mesajul său emoționant, el și-a exprimat profundul regret și durerea, afirmând că se simte vinovat că poate respira, în timp ce fiica sa a fost luată atât de brutal de lumea aceasta.
În același timp, el a promis că nu va lăsa ca această crimă odioasă să rămână nepedepsită și că va face tot posibilul pentru ca Mirel Dragomir, autorul tragicului eveniment, să fie adus în fața justiției și să fie pedepsit conform legii.
„Unde ești copilul meu? Unde… Spune-mi unde să te caut? Au trecut două săptămâni de când nu-ți mai aud vocea. Mi-e atât de dor de tine suflețelul meu și mă simt atât de vinovat că pot să respir fără tine, îmi doresc să ajung cât mai repede lângă tine, dar mai
Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12
Detalii cutremurătoare ies la iveală din copilăria lui Mirel Dragomir
Potrivit Gândul, Mirel Dragomir era cunoscut pentru posesivitatea sa extremă, care a culminat cu agresarea fostei sale iubite, o fată din aceeași zonă. Acest incident ar fi fost și motivul pentru care tânăra l-ar fi părăsit. Prietenii din copilărie ai agresorului relatează că acesta nu a avut niciodată o relație strânsă cu părinții săi, care, spun ei, au fost întotdeauna foarte severi și stricți în creșterea copiilor lor.
Părinții celor doi, soții Dragomir, și-au dedicat viața pentru a-și susține copiii. Pentru a-i ajuta să-și continue studiile la Facultatea de Medicină, mama ucigașului a acceptat un loc de muncă în Austria, lucrând ca îngrijitoare la un cămin de bătrâni, notează sursa menționată anterior. În același timp, tatăl lor s-a ocupat de frumoasa lor gospodărie din satul Pojejena de Sus, aflat în județul Caraș-Severin. Însă, în momentul tragic al evenimentelor, mama ucigașului se afla în țară, lângă familia sa.
Relația lui Mirel și a surorii sale cu părinții lor ar fi fost caracterizată de o atmosferă rece și tensionată, cu părinții lor exercitând mereu o disciplină strictă. O prietenă din copilărie a dezvăluit că tatăl și mama lor erau cunoscuți pentru abordarea lor severă și exigentă, care i-a ținut mereu pe cei doi copii din scurt.
„Părinții lui s-au chinuit mult ca să ajungă omul care a fost până când a făcut ceea ce a făcut. Erau niște copii mai «speriați de bombe», ca să spun așa. Părinții erau mai severi cu ei. Se axau foarte mult pe învățătură, nu erau ca alți copii, liberi. Eu așa îi știu de când erau mai mici. Părinții lor sunt distruși după ce s-a întâmplat”, a spus o prietenă de familie pentru Gândul.