Lupta sângeroasă din stațiunea Halkidiki, o destinație turistică populară printre români, s-a soldat cu trei răniți, dintre care unul în stare gravă.
Luptă sângeroasă în Halkidiki. Sunt mai multe victime
Confruntarea a avut loc vineri seara într-un bar de pe plajă și a implicat atât împușcături, cât și înjunghieri, fapt ce a atras imediat atenția poliției elene, care a reținut deja opt persoane.
Potrivit Novinite, autoritățile grecești sunt încă în căutarea principalului trăgător, în timp ce toți cei trei răniți au fost reținuți și acuzați de implicare în încăierare. Cei trei sunt chiar proprietarii bulgari ai beach bar-ului unde s-a produs incidentul.
Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12
Citește și: Veste bună pentru pensionarele din țară! Care sunt veniturile nepermanente care se vor adăuga la pensie
„Sâmbătă, cinci bulgari despre care se presupune că sunt autorii împușcăturii au fost arestați și se confruntă cu multiple acuzații, inclusiv cauzarea de vătămare corporală periculoasă”, arată
sursa citată.Se pare că acest episod violent este legat de reglările de conturi dintre facțiuni rivale ale mafiei bulgare, în contextul împărțirii zonelor de influență. Printre cei reținuți se numără și Kiril Kirov, cunoscut sub porecla de „Rusul”, un personaj controversat, asociat cu Christophoros Amanatidis, zis „Taki”, unul dintre cei mai notorii mafioți bulgari.
Întreaga scenă s-a desfășurat în fața a numeroși turiști șocați, care se aflau în apropierea barului. Violențele au fost surprinse atât de camerele de supraveghere, cât și de martorii oculari. Unul dintre mafioți a fost împușcat în piept, altul a fost înjunghiat, iar al treilea a fost bătut cu brutalitate.
În prezent, poliția greacă continuă ancheta pentru a identifica toate persoanele implicate și pentru a asigura că cei responsabili sunt aduși în fața justiției.